Mitropolitul Ardealului: Sfântul Ioan Botezătorul a pregătit calea Domnului

Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat, miercuri, Sfânta Liturghie la Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Sibiu, unde a vorbit despre misiunea Sfântului Ioan.

IPS Laurențiu a amintit că Evanghelia citită în ziua acestui praznic are rolul de a ne ajuta să înțelegem menirea Sfântului Ioan Botezătorul.

„În calendarul nostru este menționată astăzi sărbătoarea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, însemnând că, noi, soborul credincioșilor, suntem chemați astăzi în mod special să-l prăznuim, să-l cinstim pe cel prin care s-a realizat minunea din ziua Botezului Mântuitorului Iisus Hristos”.

„De aceea, Evanghelia care a fost rânduită astăzi ne edifică în acest sens și prezintă mărturia pe care o aduce Sfântul Ioan Botezătorul despre Mântuitorul Hristos, el fiind Înaintemergătorul Domnului, ultimul dintre proroci și, după cum Mântuitorul a afirmat, și cel mai mare dintre proroci”, a precizat ierarhul.

Sfântul Ioan a pregătit calea Domnului

IPS Laurențiu a adăugat că Sfântul Ioan Botezătorul și-a împlinit chemarea „încă din pruncie”.

„Și spune Sfântul Evanghelist Luca că Elisabeta, văzând-o pe rudenia sa, pe Maica Preacurată, pruncul a săltat de bucurie în pântecele ei. Deci, putem să considerăm că prima întâlnire între Fiul lui Dumnezeu care luase Trup în pântecele Maicii Preacurate și Ioan Botezătorul, cel trimis cu șase luni mai înainte ca să ajungă și să pregătească calea Domnului, a avut loc atunci”, a menționat IPS Laurențiu.

Mitropolitul Ardealului a arătat, în concluzie, că întreaga viață și misiune a Sfântului Ioan au reprezentat o împlinire a rânduielii lui Dumnezeu.

„Sfântul Ioan Botezătorul a fost, deci, pregătitorul venirii Mântuitorului Iisus Hristos și pregătirea aceasta a făcut-o întâi de toate prin cuvântul lui, apoi prin viața lui spirituală deosebită și asceza nemaiîntâlnită. Deci, tot ceea ce el făcea și împlinea nu era altceva decât o rânduială a lui Dumnezeu, pentru ca el să ducă cuvântul acesta de chemare către pocăință”, a concluzionat Înaltpreasfinția Sa.

Să ne venim în fire

Părintele Nicolae Cătălin Mirișan, parohul bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, a mulțumit ierarhului pentru prezență și cuvânt și a îndemnat la urmarea vieții Sfântului Ioan.

„Ceea ce noi avem de reținut din această zi binecuvântată nu este altceva decât aceea de a ne lua râvnă, de a ne veni în fire, de a ne veni în sine și de a conștientiza, de fapt, mesajul astăzi transmis în toate bisericile dreptmăritoare la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul”, a transmis pr. Nicolae Mirişan.

Foto credit: Mitropolia Ardealului


Știri recente