Mitropolitul Ardealului a resfinţit biserica din Luţa

Mitropolitul Laurenţiu al Ardealului a resfinţit duminică Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea braşoveană Luţa.

Locașul de cult a fost târnosit cu Sfântul și Marele Mir, apoi a fost sfințită Sfânta Masă, în piciorul căreia s-au așezat sfinte moaște.

După slujba de resfinţire, Mitropolitul Laurenţiu a oficiat Sfânta Liturghie, informează Mitropolia Ardealului.

În timpul acesteia, a rostit un cuvânt prin care a evidenţiat rolul consacrării unui locaş de cult.

„Sfințirea unei biserici este cel mai important lucru, sau cum am spune noi, temelia unei zidiri și știm exact când zidim o casă că atunci când punem o temelie bună, putem ridica și casa cât mai mult și cât mai frumos.

La temelia acestei biserici s-a pus această sfințire, temelia vieții spirituale, pentru că ea a devenit un loc sfințit și sfințitor.

L-am sfințit prin rugăciuni, prin invocarea Duhului Sfânt, prin stropire cu apă sfințită și ungere cu Sfântul și Marele Mir, pentru ca aici, săvârșindu-se rugăciuni și Sfintele Taine, să ne sfințim noi, pentru ca să urmăm viața lui Hristos și mai ales să ne ridicăm în Împărăția Cerurilor”, a spus Înaltpreasfinţia Sa.

La final, părintele paroh a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii locașului de cult au primit diplome de vrednicie.

Foto credit: Mitropolia Ardealului

Comentarii Facebook


Știri recente