În seara zilei de 17 iunie anul 2 î.Hr., în toate orașele din Mesopotamia, se discuta înflăcărat despre un spectaculos eveniment celest, care putea fi văzut la apus.
De câteva săptămâni, planeta Venus părea că se deplasează spre est, printre stele, pe un traseu ce urma a se încheia printr-o coliziune cu planeta Jupiter. Iată că în seara acelei zile, spectaculosul fenomen, care aprinsese spiritele și încălzise imaginația locuitorilor Mesopotamiei, ajunsese la apogeu. Cele două planete erau atât de apropiate încât, pentru ochiul liber, nu mai păreau a fi două corpuri cerești, ci unul singur, dar mai strălucitor decât toate stelele de pe cer. O lumină crepusculară domina întreg cerul către apus, chiar în direcția Palestinei.
O asemenea priveliște era absolut unică în viața unui om. Iar în Babilon, orașul în care, timp de secole, cohorte de învățați se dedicaseră studierii, analizării și interpretării fenomenelor cosmice, se căuta acum o explicație pentru miracolul de pe cer.
Probabil, dacă la acea vreme ar fi existat mijloacele de comunicare din zilele noastre, evenimentul ar fi stat pe prima pagină și ar fi fost știre de deschidere în buletinele informative, nu doar în Babilon, ci în toată lumea.
Fără nici o îndoială, spectacolul ceresc oferit de conjuncția planetelor Venus și Jupiter a tulburat întreaga lume, mai ales că el era observabil din toate părțile pământului locuit la acea vreme.
Când s-a născut Hristos?
Pentru creștinii de la începuturi, faptul că Mesia s-a născut le era suficient. Aflați sub permanenta amenințare a persecuțiilor, ei sărbătoreau în fiecare zi, în adâncul sufletelor lor, Nașterea, Moartea și Învierea Mântuitorului. Pur și simplu nu aveau nevoie de sărbători prestabilite pentru a mai ieși din rutină și a-și mai aminti de Dumnezeu cel întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor. Mai degrabă dintr-un sentiment al trăirii deja în eternitate, al veșniciei coborâte în timp, decât din ignoranță, primii creștini nu au reținut data și anul de naștere al Mântuitorului.
Sărbătoarea Nașterii Domnului este una dintre cele mai vechi sărbători creștine. În jurnalul ei de călătorie, Sylvia de Bordeaux (sau Egeria) amintește în 385 despre manifestările care aveau loc la Betleem și Ierusalim de Nașterea Domnului, sărbătoare ținută, la acea vreme, la data de 6 ianuarie, odată cu Botezul. Nu peste multă vreme, cele două sărbători au fost separate, Nașterea Domnului serbându-se la 25 decembrie.
Rațiunea acestei schimbări – susțin unii cercetători – a fost aceea de a eclipsa o sărbătoare păgână legată de solstițiul de iarnă, dedicată soarelui. Alți cercetători susțin că, dimpotrivă, sărbătoarea păgână a fost creată pentru a acoperi sărbătoarea creștină.
Revenind la problema noastră, se știe, cu exactitate, când s-a născut Hristos?
Steaua de la Betleem – conjuncție a două planete?
Nu, de vreme ce există numeroase supoziții legate de acest subiect.
Cert este că era creștină – care începe cu anul nașterii lui Iisus – a fost „inventată” de un călugăr născut, acum mai bine de 14 secole, în Dobrogea de astăzi, iar anul de grație 2011 marchează, așadar, tot atâția ani de la Nașterea Mântuitorului. Totuși, se pare că Sfântul Dionisie Exiguul a greșit ceva în calculele sale, iar astăzi se crede că Mântuitorul s-a născut între anii 6-2 î.Hr. În acest documentar, am luat în calcul ipoteza că Mântuitorul s-a născut în anul 2 î.Hr., urmând cele afirmate de una dintre cele mai noi teorii.
De ce anul 2 î.Hr.?
Corelând indiciile furnizate de Evanghelii (steaua, moartea lui Irod cel Mare, recensământul lui Quirinius) cu cele oferite de izvoarele antice, s-a ajuns la concluzia că anul 2 î.Hr. este, foarte probabil, anul în care s-a născut Mântuitorul Hristos. Pe lângă acestea, cercetări din ultimii zeci de ani au lansat ideea că misterioasa stea, de care vorbește evanghelistul Matei, ar fi putut fi, de fapt, efectul creat de conjuncția planetelor Venus și Jupiter și nu o cometă sau o supernovă, cum se crezuse înainte.
Ipoteza că steaua de care vorbește evanghelistul Matei a fost un eveniment spectaculos pentru cunoscători, deci și pentru magi, dar neglijabil pentru locuitorii Palestinei, ar putea fi susținută chiar de textul evanghelic. Versetele 2-3 ale capitolului al doilea al Evangheliei, par a lăsa impresia că Irod nu remarcase steaua, că află despre stea de la magi.
În antichitate, orice corp luminos era considerat stea
La un simpozion ținut în anul 1980 la Observatorul astronomic Griffith din Los Angeles s-a discutat despre acest subiect, iar concluzia a fost aceea că nu este exclus ca misterioasa stea care i-a condus pe magi la Iisus să fi fost, de fapt, aparenta suprapunere pe bolta cerească a două planete.
Cu ajutorul computerului s-a reușit, mai apoi, simularea conjuncției dintre cele două planete, petrecută în vara anului 2 î.Hr., iar rezultatul a fost, într-adevăr, uimitor.
Ca urmare a celor discutate la acest simpozion, 600 de planetarii din SUA prezintă astăzi conjuncția din 3-2 î.Hr. ca pe o realitate care s-a petrecut în timpul când s-a născut Iisus din Nazaret. (Trebuie menționat și faptul că planetariile sunt instituții care prezintă realități celeste recunoscute științific, nu doar scenarii posibile, pentru amuzamentul publicului.)
Totuși, dincolo de ipotezele lansate de comunitatea științifică, trebuie să ținem cont și de cele afirmate de izvorul nostru principal, Evanghelia după Matei.
Oare evanghelistul Matei s-ar fi putut referi la o „simplă” conjuncție dintre două planete și nu la un fenomen miraculos, atunci când a vorbit despre steaua care i-a condus pe magi la Iisus? Dacă luăm în calcul faptul că în antichitate noțiunea de stea se aplica nu doar stelelor, cât și planetelor, răspunsul ar putea fi afirmativ.
Magii în audiență la Irod
Care era statutul social și politic al magilor care au venit la Irod?
Titulatura lor desemna faptul că ei erau astrologi de profesie. Evanghelia lui Matei spune că magii au venit din părțile Răsăritului, pentru a se închina pruncului anunțat de spectaculosul eveniment astronomic. Este clar că Matei nu i-a privit pe magi ca pe niște oarecari, ci ca pe niște persoane cu autoritate în interpretarea semnelor cerești. Dacă nu ar fi fost așa, atunci Irod, autoritățile și locuitorii Ierusalimului nu s-ar fi sinchisit de ei.
Dar dacă magii au venit de la curtea regilor persani ori erau membri de marcă ai tagmei religioase persane, atunci, cu siguranță, au fost ascultați de Irod și de autoritățile de la Ierusalim cu toată atenția. Faptul că niște înțelepți veniseră de la 1500 km depărtare, probabil că l-a pus pe gânduri chiar și pe crudul Irod.
Istoria ne mai spune că magii, în călătoriile lor, se îmbrăcau exotic, maiestuos și oricine își dădea seama de statutul lor profesional. Fastul cu care vor fi intrat în Ierusalim (nemenționându-se numărul magilor putem crede că a fost vorba de un întreg alai) se poate să fi fost un alt element care le-a asigurat facil audiența la Irod și la membrii Sinedriului (Curtea Supremă a evreilor).
Magii au fost aduși la Betleem de un fenomen natural
Dacă conjuncția planetelor Venus și Jupiter, petrecută în data de 17 iunie din anul 2 î.Hr. este steaua care i-a dus pe magi la Betleem, înseamnă că Iisus s-a născut în iunie? Nu, nicidecum. Conjuncția celor două planete i-a determinat pe magi să plece în Palestina, dar nicăieri nu se spune că ei au ajuns la Betleem exact la acea dată. E posibil ca nașterea Mântuitorului să se fi petrecut chiar și după mai multe luni de la data conjuncției. Un argument în acest sens îl constituie și porunca lui Irod, de a ucide toți pruncii mai mici de doi ani, semn că între nașterea Mântuitorului, venirea magilor la Irod și decizia lui regelui de a ucide toți pruncii, mai mici de doi ani din Betleem, trecuse ceva vreme.
Așadar, pare plauzibilă ipoteza că magii au fost aduși la Betleem de un fenomen natural (ce-i drept, nu foarte frecvent) întrucât magii, în calitatea lor de astrologi, căutau semne în fenomenele naturale, nu în cele miraculoase. Dacă n-ar fi fost așa, i-ar fi spus pur și simplu lui Irod că un înger sau o apariție miraculoasă i-a adus la Ierusalim.
Cu toate acestea, este clar că Dumnezeu i-a ajutat, odată ajunși în Betleem, să-l găsească pe Pruncul căutat, iar printr-un înger au fost înștiințați să plece acasă pe alt drum când, în buna lor credință, doreau să meargă la Irod să-i spună bucuroși că, în sfârșit, l-au aflat pe Iisus.
Mesajul „stelei de la Betleem”
Stea, cometă, supernovă, meteorit ori apariție supranaturală? Deși v-am prezentat una dintre cele mai interesante teorii cu privire la natura stelei despre care vorbește evanghelistul Matei, consensul vizavi de acest subiect este departe de a se fi realizat.
Pe de altă parte, o explicație absolută nici nu ar schimba prea mult datele problemei, întrucât mesajul „stelei de la Betleem” – oricare ar fi fost natura ei – a fost unul foarte clar: Mesia S-a născut, și nu doar pentru poporul ales, ci pentru tot sufletul omenesc.
Cum i-a venit lui Irod ideea să omoare pruncii?
Realizând că a fost înșelat de magi, aflăm din Evanghelie că Irod a hotărât să ucidă toți pruncii mai mici de doi ani, în speranța că va ucide și viitorul „rege”, pentru care veniseră magii să se închine. Însă ideea lui Irod de a-și ucide „rivalul” încă din fașă, nu era nici pe departe originală.
După spusele lui Iulius Maratus, un confident apropiat de-al lui Augustus Caesar, Senatul Roman a ordonat uciderea tuturor pruncilor născuți în anul 63 î.Hr., deoarece visuri profetice și semne astrologice indicau faptul că în acel an urma să se nască „regele romanilor”.
Cel puțin în aparență, Senatul considera o „blasfemie” nașterea unui „rege” în Roma republicană. În realitate, atât de multă crezare dădeau semnelor astrologice unii dintre senatori, în special ai căror soții erau însărcinate, încât au refuzat să înregistreze nașterea fiilor născuți în acel an, în speranța că profeția se va aplica odraslelor lor. Ironie sau nu, tocmai în acel an (23 septembrie 63 î.Hr.) s-a născut Augustus (63î.Hr. – 19 d.Hr.), primul împărat al romanilor.
Faptul că Irod a ordonat, 60 de ani mai târziu, uciderea pruncilor e un semn că astrologia se bucura în continuare de mare trecere.
(Articol publicat pe doxologia.ro în data de 26 decembrie 2013, semnat de Ioan Lucian Radu)
