Membrii filialelor ASCOR în consultări timp de trei zile la București

Membrii filialelor Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) din toată țara s-au întrunit vineri la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Consfătuirea Națională ASCOR se desfășoară în perioada 12-14 iulie 2019.

Delegați din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment sunt Pr. Conf. Nicușor Beldiman, consilier patriarhal, și dl Mihai Paraschiv, responsabil cu activitățile și relația cu ONG-urile de tineret.

În deschiderea Consfătuirii Naționale, Pr. Nicușor Beldiman a citit mesajul adresat de Patriarhul României membrilor ASCOR, intitulat „Tinerii – căutători ai valorilor netrecătoare și promotori ai comuniunii între generații”.

Pr. Nicușor Beldiman adresându-se membrilor ASCOR la Consfătuirea Națională. Foto credit: Dumitru Stîrcu

În mesaj, Patriarhul României a subliniat că „după cum odinioară Mântuitorul Iisus Hristos i-a chemat pe ucenicii Săi la apostolat, tot așa Biserica Lui îi cheamă azi pe tineri la misiune sau la lucrare sfântă pentru mântuire”.

„Tânărul care caută valorile spirituale netrecătoare arată că tinerețea poate fi, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieţii veșnice”, a transmis Părintele Patriarh.

Preafericirea Sa a amintit că în 2020 se vor împlini 30 de ani de existență și activitate a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi Români și s-a rugat pentru cei ce se implică cu dăruire în activităţile de tineret:

„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i ocrotească pe toţi tinerii credincioşi ai Bisericii noastre strămoșești, dăruindu-le sănătate și ajutor în lucrarea lor de misionari ai iubirii lui Hristos, pentru a cultiva, în familie, Biserică şi societate, comuniune, bucurie şi pace sfântă!”.

Consultările vor continua atât la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, cât și la Centrul Paraclisului Universitar „Sfinții Chiril și Metodiu” din Campusul Universității de Științe Agronomice din București.

În cadrul întâlnirilor se vor stabili regulile sesiunilor de lucru, se vor fixa obiectivele evenimentului și va fi prezentat raportul activității fiecărei filiale din țară.

Foto credit: Dumitru Stîrcu

Comentarii Facebook


Știri recente