Marșul pentru viață 2020 București online | Mesajele și propunerile mișcării pro-viață pentru societatea românească

Marșul pentru viață 2020 București s-a desfășurat duminică online, după ce sutele de marșuri locale programate în 28 martie au fost anulate din cauza pandemiei. La eveniment, desfășurat pe platforma Zoom și distribuit în direct pe Facebook, invitații au rostit discursuri, artiștii au susținut recitaluri și voluntarii au interacționat cu zeci de mii de români care îi urmăreau în direct din toată lumea.

Anul acesta evenimentul a avut tema „Pentru viață. Pentru părinți. Pentru copii”, iar alegerea datei de 17 mai pentru desfășurarea lui în format online s-a datorat faptului că aceasta este marcată, începând din 1994, ca Ziua Familiei Române (cea mai apropiată duminică de Ziua Internațională a Familiei).

Tot ceea ce trebuia să fie pe scena Marșului pentru viață de la București 2020 s-a mutat online, pe paginile de Facebook Marșul pentru viață București și Marșul pentru viață România și Republica Moldova.

Au susținut discursuri în direct, prin platforma Zoom, Eliza-Maria Cloțea, Președinta Studenți pentru viață, Alexandra Nadane, Președinta România pentru viață, Lavinia Stan, coach parental și mamă a șase copii, Adelina Fronea, Președinta LifeCall, și Alex Ilie, Director Executiv la Alianța România fără Orfani și tatăl a patru copii adoptați. Momentele artistice au fost susținute de Raluca Blejușcă, Alma Boiangiu, Ioana Picoș și Ana Teodora.

Eliza-Maria Cloțea a spus că mergem înainte pentru femeile în criză de sarcină și pentru copiii lor „pentru că ceea ce rămâne neclintit, mereu la fel și dătător de sens, este adevărul”, iar adevărul este că „binele nostru depinde de binele pe care îl facem și noi devenim oameni atunci când nu rămânem indiferenți, ci arătăm solidaritate”.

Curajul de a-ți întemeia o familie

Alexandra Nadane a declarat că, pentru ea, „atitudinea pro-viață se bazează pe experiențe și fapte reale, pornește de la nevoia de sprijin concret”. Iar atunci când „sprijinim femeile în criză de sarcină, părinții și copiii născuți și nenăscuți, ei primesc încrederea și puterea de a merge mai departe.”

Lavinia Stan a spus: „Am devenit mamă la 20 de ani, când eram studentă, iar când mă uit în urmă sunt sigură că nașterea copiilor nu mi-a împiedicat cu nimic viața, dimpotrivă, mi-au împlinit-o”. Ea a adresat un îndemn participanților, în mare majoritate tineri între 18 și 25 de ani și adolescenți: „Aveți curaj și întemeiați-vă familii! Aveți curaj și aduceți viață pe lume!”

Nevoia vindecătoare de a mărturisi

În ultimii ani, Marșul pentru viață a oferit femeilor un context în care să vorbească despre experiențele lor legate de criza de sarcină. Psihologul Adelina Fronea a vorbit despre criza de sarcină prin care a trecut la 19 ani și care a sfârșit cu un avort. Ea a îndemnat femeile care au trecut prin experiențe similare să nu rămână tăcute, pentru că mărturiile lor pot fi salvatoare de vieți și de conștiințe.

A fi pro-viață înseamnă a fi pro-adopție, pentru că adopția este o alegere care ar în vedere și binele mamei, și binele copilului. Alex Ilie, director executiv al Alianței România fără Orfani, a vorbit despre cum a adoptat patru copii împreună cu soția lui: „Știu un singur lucru: Naty și cu mine ne-am îmbogățit. Avem o viață împlinită pe care nu o regretăm”.

Raluca Blejușcă a spus că susține viața „cu toată inima” și simte că, născând cinci copii, a primit ea însăși viață de cinci ori. Ea a spus un minunat gând despre unicitatea fiecărui om, a fiecărui copil a cărui viață înflorește în burtica mamei spre a înflori apoi în societate: „Fiecare om aduce cu el propriul mesaj pe Pământ”.

Ioana Picoș a cântat cu gândul la dragostea cu care Dumnezeu ne ajută în momentele grele, adresând un mesaj de susținere pentru Camelia Smicală: „Camelia, melodia aceasta este în primul rând pentru tine. Toți cei care suntem pro-viață îți suntem alături. Nu te-am uitat și nu te vom uita”.

În încheiere, organizatorii au oferit în dar un moment foarte special: ieșencele Georgiana Nistor și Diana Precupeanu au cântat în premieră melodia „Îndemn frățesc”, pe versurile unui copil rămas orfan de ambii părinți, dar ajuns sfânt – Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. Muzica a fost compusă de Georgiana Nistor.

Evenimentul a avut parte de susținere, prin mesaje speciale, din partea Marșului pentru viață din Marea Britanie, din partea Asociației ROYA (a Tineretului Ortodox Român din America) și din partea a aproape 100 de tineri care au participat la „Leapșa pro-viață online”, răspunzând, în scurte clipuri video, la întrebările „De ce sunt pro-viață?” și „De ce particip la Marșul pentru viață online?”

Propunerile concrete ale Marșului pentru viață

Eliza-Maria Cloțea și Alexandra Nadane, organizatoarele evenimentului, au invitat românii să sprijine femeile în criză de sarcină, părinții și copiii născuți sau nenăscuți și să înființeze în cât mai multe județe centre de sprijin pentru femeile însărcinată.

Alte propuneri ale mișcării Marșul pentru viață sunt ca societatea să sprijine efortul legislativ care să ofere posibilitatea încredințării copilului spre adopție imediat după naștere, după modelul adopției începute în perioada de sarcină funcțional în SUA, Marea Britanie, Australia. O altă propunere este legiferarea posibilității, la cererea mamei care a pierdut sarcina, de a înmormânta legal copilul.

Vezi și:

Comentarii Facebook


Știri recente