Mănăstirea Hadâmbu, 35 ani de la reînființare: Binecuvântarea Domnului lucrează prin oameni, a spus PS Nichifor Botoșăneanul

Trei ierarhi și un sobor numeros de clerici de ambele maluri ale Prutului au slujit duminică la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, care a aniversat 35 de ani de la reînființare.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Episcopul Antonie de Bălți și Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor.

„Sfintele altare din toate bisericile ortodoxe din lume sunt, pe de o parte, mormântul în care Mântuitorul a așezat viața veșnică, iar, pe de altă parte, au devenit tronul vieții veșnice, de unde Domnul nostru Iisus Hristos ne dăruiește medicamentul vieții veșnice: Trupul și Sângele Său, spre iertarea păcatelor și pentru viața cea veșnică”, a spus Arhiepiscopul Casian în cuvântul de învățătură.

IPS Casian a vorbit despre Învierea Domnului și simbolistica Sfântului Altar duminică, 18 mai 2025, la Mănăstirea Hadâmbu. Foto: Doxologia.ro / Silviu Cluci

Înaltpreasfinția Sa a explicat că Mântuitorul Iisus Hristos „a pus în mormânt, în loc de moarte, Trupul Său, care este viață veșnică”.

„Cu greu găseai loc să-ți pleci capul”

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul a evocat momentele de după reînființarea Mănăstirii Hadâmbu.

„Cu treizeci și cinci de ani în urmă, se redeschideau porțile acestui așezământ monahal, după o perioadă lungă în care Dumnezeu a îngăduit ca multe mănăstiri să fie închise, pustiite, să rămână nu doar fără viețuitori, ci și fără urmă de viață între zidurile care mai rămăseseră”, a spus ierarhul.

„Părintele stareț Nicodim avea 26 de ani și a găsit o mănăstire în care cu greu puteai găsi un loc unde să-ți pleci capul. O singură cameră, ca după război, i-a oferit puțină odihnă.”

PS Nichifor Botoșăneanul a evocat momentele de după reînființarea Mănăstirii Hadâmbu. Foto: Doxologia.ro / Silviu Cluci

„A fost însă binecuvântarea Domnului că, în toți acești ani, multe mănăstiri s-au redeschis, iar în Biserică s-au înfăptuit lucruri frumoase, cu binecuvântare și cu înțelegerea faptului că Dumnezeu lucrează atât prin îngăduință, cât și prin binecuvântare. Iar binecuvântarea Lui este îmbelșugată și lucrează și prin oameni, atunci când aceștia răspund chemării divine”, a adăugat părintele episcop vicar.

„Tot ceea ce s-a înfăptuit aici nu s-a realizat fără greutate, fără trudă și, uneori, fără lacrimi.”

„Celor smeriți le dă har”

La final, starețul așezământului monahal, Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, a rostit un cuvânt de mărturisire și recunoștință.

Arhim. Nicodim Gheorghiță, starețul Mănăstirii Hadâmbu. Foto: Doxologia.ro / Silviu Cluci

„În toți acești ani, lucrarea s-a înfăptuit în chip smerit, dar statornic, având drept catalizator cuvântul Domnului Iisus Hristos: Când veți face toate cele poruncite vouă, să ziceți: Suntem slugi netrebnice, pentru că am făcut ceea ce eram datori să facem”, a spus Arhimandritul Nicodim Gheorghiță, starețul mănăstirii.

De asemenea, această lucrare s-a întemeiat „pe principiul scripturistic enunțat în epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har”, a mai precizat părintele stareț.

Moaște aduse în pelerinaj

Pe tot parcursul zilei, pelerinii s-au putut închina la moaștele Sf. M. Mc. și Tămăduitor Pantelimon, aduse vineri din provincia grecească Larisa, de Arhim. Nicodim Agathonikou, starețul Mănăstirii Aghia.

În perioada 16-23 mai 2025, Mănăstirea Hadâmbu aniversează 35 de ani de la reînființare printr-un program liturgic deosebit și un pelerinaj cu moaște aduse din Grecia. Foto: Doxologia.ro / Silviu Cluci

Credincioșii vor avea ocazia să se închine la sfintele moaște până vineri, 23 mai 2025, când racla va fi dusă înapoi în Grecia, însoțită de rugăciunile și recunoștința tuturor celor care au primit binecuvântare prin mijlocirea Sfântului Pantelimon.

Despre Mănăstirea Hadâmbu

Mănăstirea datează din 1659, dar a cunoscut perioade de pustiire – după secularizarea din secolul al 19-lea, apoi după Decretul comunist nr. 410 din 1959, când călugării au fost izgoniți din mănăstiri.

Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în 1990, când Părintele Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, l-a numit stareț pe Arhimandritul Nicodim Gheorghiță.

Icoana Maicii Domnului de la Hadâmbu este izvorâtoare de mir și reproduce icoana Axion Estin din Sf. Munte Athos. Foto: Doxologia.ro / Silviu Cluci

Mănăstirea este în mod deosebit cunoscută pentru lucrarea filantropică pe care o face în sprijinul comunităților basarabene.

Vezi mai multe fotografii aici.

Foto credit: Doxologia.ro / Silviu Cluci


Știri recente