Mănăstirea Golia, premiată la Lisabona

Comisia Europeană și Organizația ‘Europa Nostra’ au desemnat Mănăstirea Golia drept câștigătoare a Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniul cultural. Premiul a fost înmânat delegației conduse de părintele arhimandrit Vitalie Danciu, starețul mănăstirii, în data de 1 iunie 2012, în cadrul unei ceremonii organizate la Mănăstirea Jerónimos din Lisabona.

Printre cei 28 de câștigători ai premiilor Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural pe 2012, s-a numărat și Mănăstirea Golia din Iași, premiată la categoria ‘Conservare’. Potrivit juriului, restaurarea monumentului a contribuit la dezvoltarea zonei în care se află din punct de vedere educațional, cultural și turistic. În același timp, viața celor care trăiesc în mănăstire continuă după același ritm și aceleași reguli, fiind un exemplu de program de dezvoltare strategică sustenabilă. Cei 28 de câștigători au fost selectați dintre 226 de proiecte depuse în 31 de țări.

La ceremonia de înmânare a premiilor Europa Nostra, organizată pe 1 iunie la Mănăstirea Jerónimos de la Lisabona, au participat președintele Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva, prințul de Asturia, Don Felipe, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, Androulla Vassiliou, și președintele ‘Europa Nostra’, tenorul Plácido Domingo.

La eveniment au participat reprezentanții celor 28 de proiecte câștigătoare ale celor patru categorii și anume ‘Conservare’, ‘Cercetare’, ‘Contribuții exemplare’ și ‘Educație, formare și sensibilizare’, arhim. Vitalie Danciu fiind singurul cleric prezent la festivitate. Din delegația Mănăstirii Golia au mai făcut parte Georgiana Niculescu, managerul proiectului ‘Reabilitarea și dezvoltarea turistică a ansamblului monument istoric Mănăstirea Golia, Iași’, și Ionel Gosav, proiectantul lucrării de restaurare, care a facut și o scurtă prezentare a proiectului. În afară de participarea la ceremonia de decernare a premiilor, câștigătorii au vizitat mai multe obiective turistice din capitala portugheză și din împrejurimi și au fost primiți la reședința președintelui Portugaliei, Aníbal Cavaco Silva.

‘Am obținut premiul pentru că proiectul de reabilitare a Mănăstirii Golia este un proiect viabil, care funcționează și se dezvoltă în continuare. După restaurare, numărul turiștilor care ne calcă pragul a crescut considerabil, în ‘Noaptea muzeelor deschise’ având peste 2.200 de vizitatori. Scopul proiectului tocmai acesta a fost: dezvoltarea turistică a mănăstirii, a orașului și a Moldovei. Am arătat că monumentele religioase din România nu sunt niște simple muzee, ci sunt mănăstiri pline de viață, cu activitate liturgică permanentă. Este o mare cinste și o onoare pentru noi și ne bucurăm că un organism internațional ne-a recunoscut meritele lucrărilor efectuate’, a declarat pentru Ziarul Lumina arhim. Vitalie Danciu, starețul Mănăstirii Golia din Iași.

‘Europa Nostra’ este o organizație paneuropeană ce reunește și reprezintă 250 de organizații neguvernamentale și non-profit din peste 50 de țări europene, numărând împreună cel puțin 5 milioane de membri, profesioniști și voluntari, implicați în conservarea patrimoniului cultural al Europei pentru generațiile actuale și viitoare.

Tehnologie inovatoare pentru lucrările de la Golia

Proiectul de restaurare a Mănăstirii Golia a început pe data de 23 mai 2008, a durat 2 ani și jumătate, timp în care s-au efectuat lucrări de consolidare și conservare la calea de tramvai, biserică, turnul de intrare, turnurile de colț, precum și la cișmeaua și Casa memorială ‘Ion Creangă’. Biserica mănăstirii a fost consolidată prin foraje, la temelia bisericii s-a săpat și s-a făcut din beton și armătură o grindă specială și s-au făcut injectări la o parte din parametrul de piatră. De asemenea, turlele au fost întărite cu încrucișări de benzi verticale și orizontale din fibră de carbon. În ceea ce privește turnurile de colț, acestea au fost consolidate cu centuri perimetrale, cu injectări în masă, suprabetonarea cupolelor, s-au pus olane noi, rețele electrice, lemnăria, dușumelele și bârnele, toate au fost refăcute. Valoarea totală a proiectului de restaurare a Mănăstirii Golia s-a ridicat la aproximativ 5,2 milioane de euro, Uniunea Europeană contribuind cu circa 3,3 milioane de euro, 1,1 milioane de euro provenind de la bugetul de stat, iar restul de la Consiliul Județean Iași.

Proiectul de reabilitare a ansamblului Mănăstirii Golia și a infrastructurii edilitare din jurul acesteia va continua cu restaurarea picturii interioare a bisericii, cu reabilitarea străzilor din jurul mănăstirii, cu iluminarea arhitecturală a monumentului istoric și cu dotarea cu mobilier urban a zonei din vecinătatea clădirii. Noile lucrări ar trebui să dureze un an, iar noua investiție costă aproape 4 milioane de euro.

Comentarii Facebook


Știri recente