Liturghie arhierească la Beiuș

În a patra Duminică din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a liturghisit și a rostit un bogat cuvânt de învățătură în cea mai veche biserică ortodoxă din municipiul Beiuș, cu hramul ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Transilvania. Lăcașul de închinare a fost înălțat la sfârșitul secolului al XVIII-lea, în vremuri de restriște pentru Biserica Ortodoxă din Transilvania.

În dimineața zilei de 3 aprilie, obștea credincioșilor beiușeni l-a primit cu bucurie și emoție sfântă pe Întâistătătorul Eparhiei Oradiei. În cadrul cuvântului de învățătură rostit după citirea lecturilor evanghelice, Preasfințitul Sofronie a conturat, mai întâi, personalitatea și opera cea mai importantă a Sfântului Ioan Scărarul, ‘Scara Raiului’ sau ‘Scara Paradisului’, evidențiind, apoi, principalele învățături duhovnicești ale celor două pericope evanghelice care s-au citit. Prin sărbătorirea Cuviosului Ioan Scărarul, în Duminica a patra din Postul Mare, Biserica ne propune ‘un model de ortopraxie, adică de dreaptă trăire a adevărurilor credinței’, a arătat PS Sofronie. Viețuitor al Mănăstirii ‘Sfânta Ecaterina’ din Muntele Sinai, Sfântul Ioan Scărarul ‘a căutat ca dreapta credință să o pună în aplicare în viața sa. De aceea, ortodoxia credinței sale, așa cum ar trebui să fie pentru toți, pentru fiecare dintre noi, s-a reflectat în dreapta viețuire, în dreapta lucrare a poruncilor lui Dumnezeu în viața sa’.

”Scara Raiului’ este o lucrare fundamentală din literatura ascetică a Bisericii, fiind alcătuită, după numărul capitolelor, conform numărului anilor de viață ai Mântuitorului pe acest pământ, o scară cu tot atâtea trepte câți ani a trăit, ca om, Mântuitorul Hristos Iisus. Cel ce vrea să se desăvârșească trebuie să urce această scară, împlinind, poruncă după poruncă, toate poruncile lui Hristos, care îl apropie pe om de Dumnezeu și de înțelegerea tainelor dumnezeiești’, a subliniat Preasfinția Sa.

Strămoșii noștri au prețuit foarte mult ‘Scara Raiului’, aceasta circulând atât în manuscris, cât și tipărită în toate Țările Române, ‘încât, după Psaltire și Ceaslov, a fost cea mai citită carte de către înaintașii noștri, fiind urmată de ‘Mărgăritarele’ Sfântului Ioan Gură de Aur’. De vreme ce înaintașii o foloseau ca ‘merinde pentru suflet’, mai ales în perioada Postului Mare, ‘ne putem da seama unde suntem noi față de ei, căci, cu toate că viața noastră s-a simplificat în multe privințe, din punct de vedere duhovnicesc noi mult am sărăcit’, a mai arătat chiriarhul Oradiei. Se impune ‘să ne facem timp mai mult pentru suflet și pentru a cerceta Sfânta Biserică’, ca să-i descoperim frumusețea duhovnicească.

‘Trebuie să vrem ca Dumnezeu să ne ajute’

Din cuprinsul pericopei evanghelice a ‘Vindecării fiului lunatic’ învățăm ‘că Dumnezeu poate vindeca orice boală, dar prin credință. Ca să poți să fii ajutat de Dumnezeu ai nevoie de credință. Dumnezeu nu poate lucra în viața noastră făcând abstracție de credința pe care o avem, pentru că ne-a creat ca ființe libere și, de aceea, noi trebuie să vrem ca Dumnezeu să ne ajute’. Această pericopă ne mai arată folosul postului și al rugăciunii: ‘Acestea sunt arme puternice, redutabile, înfricoșătoare. Demonii sunt alungați din oameni prin post și rugăciune’.

Pentru ca postul și rugăciunea particulară să capete putere și valoare mai multă, ele trebuie integrate în rugăciunea și postul comun al întregii Biserici, ‘în rânduielile Bisericii’. ‘Postul și rugăciunea sunt două arme de început care trebuie, însă, folosite și stăpânite pe parcursul întregii vieți. La acestea se adaugă toate celelalte: credința, fără de care nimic nu se poate, răbdarea, îndelunga răbdare, ascultarea, cumpătarea, bunătatea, o viață trăită în simplitate, în smerenie, în bucuria de a fi creștin. Toate acestea sunt trepte ale scării virtuților, scara care unește cerul cu pământul’, a accentuat PS Sofronie. Din ‘Predica de pe Munte’ înțelegem ‘că toți cei care s-au nevoit sunt fericiți, întrucât au împlinit nu doar una dintre Fericiri, ci pe toate, pentru că și cele nouă Fericiri, după numărul cetelor îngerești, sunt tot niște trepte ale Scării Raiului, ale Scării virtuților, ale scării pe care a văzut-o patriarhul biblic Iacob unind cerul cu pământul, ale scării pe care urcau și coborau îngerii lui Dumnezeu’.

Preasfințitul Sofronie a arătat credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie ‘că, pentru a ajunge să trăim lumina Învierii lui Hristos, nu numai la praznicul ce vine, ci toată viața noastră, trebuie să înțelegem că viața creștinului, a creștinului ortodox îndeosebi, este un continuu suiș pe Scara Raiului’. ‘Credeți în Dumnezeu și Dumnezeu vă va ajuta. Nu vă lăsați doborâți. Chiar dacă ați căzut în suișul duhovnicesc, ridicați-vă, faceți-vă cruce, dați slavă lui Dumnezeu și mergeți mai departe. Nu lăsați puterile și duhurile necurate să vă stăpânească. Nu lăsați tulburarea să se ridice în inimile voastre. Nu lăsați inimile voastre să se facă ecou puterilor potrivnice. Nu cu răutate va merge lumea aceasta înainte, nu cu tulburare, ci cu pace, cu liniștea și cu binecuvântarea lui Dumnezeu’, a spus PS Sofronie.

Vechea biserică, sediu al Episcopiei Oradiei

Biserica a fost ridicată între 1784 și 1790 de preotul Mihai Popa, împreună cu cele 520 de suflete de credincioși ce alcătuiau comunitatea ortodoxă din Beiuș, pe locul unei vechi biserici din lemn, devenită neîncăpătoare. Au contribuit, în mod substanțial, și comunitățile grecești și macedo-române stabilite în Târgul Beiușului. Biserica este construită din cărămidă și piatră, în formă de corabie, cu patru bolți. În 1869, prin strădaniile deputatului Partenie Cosma, fiu al Beiușului, a fost reparată în întregime. Noi reparații au avut loc, atât în interior, cât și în exterior, între 1934 și 1939.

După Dictatul de la Viena, între 1 septembrie 1940 și februarie 1945, Episcopia Ortodoxă de la Oradea ia calea refugiului și își stabilește Centrul Eparhial la Beiuș, iar această biserică devine Catedrală episcopală. Al Doilea Război Mondial a afectat grav sfântul lăcaș, acesta fiind sfârtecat, la 16 septembrie 1944, de tunurile trupelor horthyste aflate în retragere. Cu mari sacrificii a fost restaurată și redată serviciului divin public, la 24 noiembrie 1946. Grija și dragostea credincioșilor și preoților beiușeni față de această biserică s-au evidențiat printr-o nouă serie de lucrări de reparații capitale, între 1971 și 1973, culminând cu împodobirea ei cu pictură în frescă, între 1974 și 1975, realizată de pictorul Cantini din Focșani.

Între 2005 și 2009, în timpul păstoririi preoților Ioan Pituț și Dorel Varga, biserica a fost renovată în exterior, iar în interior a fost înzestrată cu încălzire centrală, pardoseală nouă din parchet din lemn de brad, trei candelabre, candele, chivot, Sfânta Evanghelie și alte obiecte și podoabe de cult.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Ioan Balint, protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, a adresat un cuvânt de bun-venit Preasfințitului Sofronie, iar pr. paroh Ioan Pituț a mulțumit ierarhului pentru prezență. PS Sofronie a arătat că în 2011 se împlinesc 70 de ani de la tristul moment al expulzării episcopului Nicolae Popovici din Oradea și mutarea sediului Episcopiei Oradiei la Beiuș, în teritoriul necedat, când Biserica ‘Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’ din Beiuș a fost, vreme de câțiva ani, Catedrală episcopală, iar sediul protopopesc a servit drept reședință a episcopului.

Comentarii Facebook


Știri recente