Liturghie arhierească în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – Gara Veche din Piatra Neamţ

Momente pline de emoţie şi de bucurie pentru credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – Gara Veche din Piatra Neamţ, unde, în Duminica dinaintea marelui praznic al Naşterii Domnului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, informează Ziarul Lumina. Câteva sute de credincioşi din întreg municipiul, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume populare, au participat la slujba arhierească şi s-au împărtăşit cu Sfintele Taine.

Credincioşii Parohiei „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ – Gara Veche din Piatra Neamţ, alături de pr. paroh Valentin Tofan, protoiereul Protopopiatului Piatra Neamţ, l-au avut în mijlocul lor, duminică, 21 decembrie 2014, pe Înaltpreasfinţitul Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care a slujit Sfânta Liturghie şi a ţinut cuvânt de învăţătură. După tradiţionala primire cu pâine şi cu sare a Mitropolitului Moldovei şi Bucovinei la poarta bisericii, soborul slujitor a intrat în locaşul de cult, unde a debutat slujba Sfintei Liturghii arhiereşti. În cadrul slujbei, tânărul diacon Andrei Patrolea a fost hirotonit preot de IPS Părinte Teofan, pe seama Parohiei Sângeri din Protopopiatul Hârlău.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a rostit cuvântul de învăţătură. „Să vă binecuvânteze Dumnezeu, iubiţi credincioşi, pe fiecare după dorinţele voastre bune. Să vă dăruiască răbdare în tot ceea ce împliniţi frumos, ca să se facă Domnului prin răbdarea voastră, să sfârşiţi frumos acest an şi să păşiţi luminoşi în cel care vine. Să aveţi iertare pentru toţi; să nu vă găsească sărbătoarea Naşterii Domnului învrăjbiţi unii cu alţii. Nu vă uitaţi bunicii şi părinţii, nu-i uitaţi pe cei înmormântaţi în cimitire, nu-i uitaţi pe săracii de pe uliţa sau strada dumneavoastră, nu-i uitaţi pe cei plecaţi din ţara noastră în străinătate, îndemnându-i să-şi înveţe copii limba română şi să-i ducă la biserică. Să aveţi vreme de pace şi de bucurie sufletească şi să mergeţi înainte, înrădăcinaţi fiind în dreapta credinţă ortodoxă şi în frumoasele noastre tradiţii strămoşeşti“, au fost gândurile Înaltpreasfinţitului Teofan adresate credincioşilor prezenţi.

Comentarii Facebook


Știri recente