Duminică, Parohia Ortodoxă Română din Toulouse, Franța a aniversat 20 de ani de activitate, odată cu serbarea hramului: Acoperământul Maicii Domnului.
Printre invitați, la Parohia Toulouse s-a aflat și primul ei slujitor, actualmente Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei. Ierarhul a avut în grijă parohia timp de patru ani, în perioada 2004-2008.
Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, alături de Episcopul Timotei al Spaniei și de Episcopul vicar Marc Nemțeanul.
În cadrul slujbei, PS Timotei a vorbit despre „Învierea fiului văduvei din Nain” și a subliniat că „nu trebuie să vedem moartea ca pe un sfârșit, ci ca pe un nou început, sau mai bine zis o continuare”.
La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Iosif a rostit un cuvânt de apreciere pentru activitatea desfășurată în parohia din Toulouse. IPS Iosif l-a felicitat pe actualul paroh, Preotul Ioan Filimon‑Todoran, oferindu‑i o cruce pectorală și o Gramată Mitropolitană.
La rândul său, părintele paroh a mulțumit ierarhilor prezenți și le‑a oferit câte o icoană cu reprezentarea Acoperământului Maicii Domnului.
De asemenea, preotul paroh a transmis mulțumiri Diecezei Catolice din Toulouse, care timp de 20 de ani a pus la dispoziție comunității românești gratuit diferite lăcașuri de cult în Toulouse pentru săvârșirea sfintelor slujbe, precum și enoriașilor care au fost mereu aproape de el, sprijinindu‑l în eforturile edilitare.
La finalul anului 2021, Parohia din Toulouse a finalizat achiziția lăcașului de cult în care își desfășoară de patru ani activitatea.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei









