ITO 2023: IPS Ioan le cere tinerilor să facă lanț uman în jurul celor care riscă să fie traficați sau să consume droguri

„Dragi tineri, legați un lanț uman în jurul celui care ați văzut că a început să alunece spre traficare sau spre consum de droguri. Vă rog, înconjurați-i cum își apără păsările puii când vin răpitorii la cuib!” a spus Mitropolitul Ioan al Banatului sâmbătă, în ultima parte a Prelegerilor ITO 2023, pe care a moderat-o.

„Așa vă rog să faceți și frățiile voastre, din iubire creștină, pentru că așa ne-ar îndemna Hristos. Hristos, de ar fi fost la microfonul acesta aici astăzi, sunt sigur că v-ar fi spus: «Salvați și apărați pe semenii dumneavoastră!»”

Ultima parte a Prelegerilor ITO 2023 a fost dedicată combaterii unor comportamente de risc în rândul tinerilor, care devin și probleme sociale prin complexitatea fenomenelor pe care le reprezintă: traficul de persoane și consumul de droguri.

Omul – cununa creației

Pr. prof. Vasile Mihoc a făcut o scurtă introducere în antropologia creștină sâmbătă, 2 septembrie 2023, în cadrul Prelegerilor ITO 2023 Timișoara. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Introducerea a făcut-o Părintele Profesor Vasile Mihoc, care a vorbit pe scurt despre antropologia creștin ortodoxă, adică viziunea despre om a Bisericii.

„Sfinții Părinți au rezumat astfel: Dumnezeu s-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască. E o revoluție antropologică. Nu poți înțelege omul fără să ții seamă de această revoluție. Dacă omul, Adam, s-a făcut cu suflet viu, Adam cel de pe urmă, Hristos, S-a făcut duh dătător de viață”, a spus părintele profesor.

„Fără acest duh dătător de viață, nu vom răspunde niciodată corect la întrebarea: «Ce este omul?»”

Un flagel contemporan – traficul de persoane

În continuare, Comisarul-șef Laurențiu Dincă de la Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane (ANITP), Centrul Regional Timișoara, a făcut prezentarea „Traficul de persoane un fenomen în schimbare într-o societate în schimbare”.

„Traficanții și-au schimbat modurile de recrutare și de exploatare și în funcție de modificările legislative, încercând să facă cât mai dificilă acuzarea și condamnarea lor. Tacticile lor au evoluat de-a lungul timpului, iar astăzi această evoluție este susținută în mare parte de tehnologie”, a explicat el.

Comisarul-șef Laurențiu Dincă, ANITP Timișoara, a vorbit despre traficul de persoane sâmbătă, 2 septembrie 2023, în cadrul Prelegerilor ITO 2023 Timișoara. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Țintele lor sunt cel mai adesea copiii și femeile tinere, iar tehnicile folosite sunt creative și nemiloase. Sunt concepute pentru a păcăli, pentru a constrânge și pentru a câștiga încrederea unei potențiale victime. Principalul mijloc folosit de traficanți în atragerea victimelor este manipularea psihologică, pornind de la cunoașterea slăbiciunilor acestora.”

„Victimele aflate sub manipularea exploatatorilor nu vor încerca să scape, nu vor recunoaște ceea ce li s-a întâmplat și nu vor dori să depună mărturie, a adăugat comisarul-șef.

El a vorbit în continuare despre cea mai recentă campanie de conștientizare a agenției pe care o reprezintă. Aceasta pune accentul pe responsabilizarea posibililor consumatori de servicii sexuale plătite – apelând la acestea, ei favorizează traficul, pentru că majoritatea femeilor din acest mediu sunt traficate.

Tinerii au urmărit apoi un film de informare despre fenomenul traficului de persoane, film narat de vloggerul Zaiafet.

Acesta explică de ce scapă de justiție mulți traficanți, cum sunt traficate fete din familii dezorganizate prin metoda Loverboy (atrase în capcană de persoane care se prefac că le iubesc), cum poți recunoaște o victimă a traficului (vorbește incoerent, are acces limitat la telefon, pare permanent supravegheată, nu cunoaște exact unde se află și prezintă semne de frică) și multe altele.

Organizațiile de tineret se pot implica în educația antidrog

Prezentarea a fost urmată de o discuție amplă despre fenomenul consumului de droguri. Dr. Bogdan Gheorghe de la Agenția Națională Antidrog – Ministerul Afacerilor Interne a spus că agenția pe care o reprezintă caută să formeze tineri care, la rândul lor, să educe tinerii de aceeași vârstă în scopul prevenirii consumului de droguri.

Dr. Bogdan Gheorghe a vorbit despre campaniile de educare anti-drog sâmbătă, 2 septembrie 2023, în cadrul Prelegerilor ITO 2023 Timișoara. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Pentru cei care sunt deja consumatori, rețeaua de sprijin este foarte importantă în recuperare. De aceea, „Biserica este un factor extraordinar de important în a motiva persoanele consumatoare de droguri să ceară sprijinul, dar, în același timp, să și dezvolte anumite servicii de tip social pentru cei care au căzut pradă acestor tipuri de substanțe” a spus dr. Bogdan Gheorghe.

„Organizațiile noastre de tineret pot deveni parteneri viabili în combaterea celor două flageluri: traficul de persoane și consumul de droguri. Aveți de acum deschidere din partea noastră pentru a colabora”, a precizat, ca răspuns, Părintele Mitropolit Ioan.

Psihologul Alina Neagoe, de la Agenția Națională Antidrog (ANA) – Ministerul Afacerilor Interne, a explicat „terenul” psihologic și neurologic care favorizează consumul și dependența de droguri în rândul adolescenților. „În ultimii zece ani se constată o creștere a problemelor mentale în rândul populației generale, dar în rândul adolescenților în special”, a spus ea.

Psihologul Alina Neagoe (ANA) a prezentat „terenul” psihologic și neurologic care favorizează consumul și dependența de droguri în rândul adolescenților sâmbătă, 2 septembrie 2023, în cadrul Prelegerilor ITO 2023 Timișoara. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Debutul marilor probleme de sănătate este undeva, în jurul vârstei de 14 ani. Poate nu întâmplător, debutul în consumul de droguri a ajuns la 13 ani, a adăugat psihologul.

De asemenea, la această vârstă, tânărul pune foarte mult accentul pe emoție și experiment, pe descoperirea de lucruri și anturaje noi, dar nu are dezvoltată și acea parte a creierului care implică gândirea rațională și înțelegerea consecințelor pe termen lung.

Biserica și Spitalul, o echipă bună în lupta împotriva drogurilor

Conf. univ. dr. Radu Țincu, medic primar Terapie Intensivă – Toxicologie, le-a împărtășit tinerilor din experiența sa clinică și câteva concluzii personale.

Consumul de droguri este mai degrabă o problemă a sufletului, le-a spus conf. univ. dr. Radu Țincu participanților la ITO 2023 Timișoara sâmbătă, 2 septembrie 2023. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

„Prima replică a tinerilor – și am văzut mii de tineri drogați la spital – a fost: «Suntem liberi și facem ce vrem!»”, a povestit el. „Însă întrebarea se pune cum poți să fii liber atunci când ești robit de o substanță psihoactivă? Cum poți să fii liber atunci când te trezești la două noaptea în sevraj și ieși în colțul străzii să-ți cumperi pastila de amfetamină?”

„Libertatea nu are nicio legătură cu a consuma droguri. Dimpotrivă, atunci când devii dependent de droguri, ți-ai pierdut libertatea.”

„M-am întrebat, de asemenea, dacă dependența de droguri este doar o problemă a trupului, pentru că, de multe ori, ne concentrăm să tratăm simptomele acestor oameni. Și am ajuns, stând de vorbă cu tinerii și cu dependenții de droguri, la ideea că este mai degrabă o problemă a sufletului”, a spus dr. Radu Țincu.

„Dacă ne întoarcem la întrebarea «Cum am ajuns aici?», am ajuns pentru că am pierdut anumite valori fundamentale. Una din ele este familia. Comunicarea dintre familie și tânăr este o problemă identificată de majoritatea pacienților cu care am vorbit”, a spus dr. Radu Țincu.

„De asemenea, cred că ne-am îndepărtat de învățătura creștină” a mai spus el. „Am pacienți care nu cred în Dumnezeu, dar le-am spus că Biserica este o sursă de moralitate, dincolo de toată dogmatica ei. Niciun părinte nu ar refuza cele 10 Porunci.”

„Cred că acest consum de droguri depășește, după cum vedem cu toții, zona medicală și se duce spre această zonă socială. Ne întrebăm cum va arăta societatea românească, dacă nu luăm măsuri, peste 20 de ani, când acești tineri vor ajunge la maturitate cu tulburări psihice induse de aceste substanțe”, a mai spus dr. Radu Țincu.

„De aceea, în acest moment, cred că este extrem de important să acceptăm realitatea, să putem să cuantificăm acest fenomen și să putem să-i tratăm pe acești tineri. În absența unei politici pe termen mediu și lung a statului român, vom avea o societate bolnavă, o societate cu care nu vom putea construi viitorul României.”

„Biserica și Spitalul, în lupta împotriva drogurilor, reprezintă binomul esențial de care avem nevoie, pentru că una tratează trupul și cealaltă sufletul. Iar dacă sufletul acestor copii este afectat, e nevoie de prezența Bisericii”, a spus medicul.

„Biserica trebuie să fie parte a informării publice cu privire la droguri, pentru că drogurile sunt mai degrabă o problemă a sufletului”.


Tematica grea a Prelegerilor ITO 2023 de sâmbătă a fost contrabalansată de momentele muzicale intercalate între ele.

Discuțiile au fost prefațate de un cvartet format din membri ai Filarmonicii Banatul care au cântat compoziții de Antonio Vivaldi și George Enescu, bucurându-se de multă apreciere din partea publicului.

Ultima parte a Prelegerilor ITO 2023 Timișoara a fost prefațată de un recital al unui cvartet format din membri ai Filarmonicii Banatul sâmbătă, 2 septembrie 2023. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

Pe parcursul evenimentului, au mai cântat Corul ASCOR Timișoara și rapsodul popular Ion Crețeanu.

Ultima parte a Prelegerilor ITO 2023 s-a încheiat cu îndemnul Mitropolitului Ioan: „Să călătorim mai departe în viață pe aripile speranței!” și cu imnul „Mântuiește, Doamne, poporul Tău…”


Prelegerile din cadrul ITO 2023 Timișoara s-au încheiat sâmbătă, 2 septembrie 2023. Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023 se va încheia duminică la Catedrala Mitropolitană, cu Sf. Liturghie arhierească. Foto: Basilica.ro / Mircea Florescu

3.500 de tineri cu vârste între 16 și 35 ani participă la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2023 de la Timișoara, în perioada 31 august – 3 septembrie.

Ei provin din toate eparhiile Patriarhiei Române (inclusiv din comunitățile românești din jurul țării și cele din diaspora), dar și din Patriarhia Ecumenică, din Bisericile Ortodoxe ale Alexandriei, Antiohiei, Ierusalimului, Bulgariei, Georgiei, Greciei, Poloniei, Albaniei, din Biserica Ortodoxă din Ținuturile Cehiei și Slovaciei și din Arhiepiscopia Ohridei și a Macedoniei de Nord.

Tinerii sunt însoțiți pe parcursul evenimentului de conducători de grup, care sunt preoți din eparhii.

Tema actualei ediții ITO este dată de cuvintele adresate de Mântuitorul Iisus Hristos ucenicilor: „Voi sunteți prietenii mei”. Evenimentul se desfășoară în perioada 31 august – 3 septembrie. Edițiile anterioare s-au desfășurat anual, începând din 2014. Întâlnirea de la Timișoara vine după o pauză de patru ani din cauza pandemiei.

Următoarea ediție va fi organizată la București.

Vezi și:

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente