Patru ierarhi au sfințit sâmbătă Biserica Ortodoxă Română „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Padova, Italia.
Au slujit cu această ocazie Arhiepiscopul Atanasie al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei, Episcopul Siluan al Italiei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul.
Lăcașul de cult, anterior biserică catolică, a fost cumpărat în 2016. Biserica a trecut printr-un amplu proces de renovare, fiind pictată și împodobită cu catapeteasmă și cu cele necesare slujirii ortodoxe.
Distincții și Ordine
Cu ocazia sfințirii, Episcopul Italiei i-a conferit preotului paroh Gheorghe Verzea Ordinul Eparhial Aniversar „Sfântul Dionisie Exiguul”, distincție care marchează Centenarul Patriarhiei Române și Jubileul de 50 de ani de pastoraţie ortodoxă românească în Italia.
Totodată, preoteasa Ionela-Irina a primit „Crucea Episcopiei Italiei” pentru mireni.
De asemenea, PS Siluan a oferit Consiliului și Comitetului Parohial, precum și tuturor lucrătorilor parohiei de la Padova, Gramate de apreciere și recunoștință. Pictorii Sorin Efros și Daniel Oană, precum și viceprimarul orașului Padova, Andrea Micalizzi, au primit, la rândul lor, Diplome de merit.

La eveniment au participat și invitați catolici: monseniorul Claudio Cipolla, episcopul catolic de Padova, monseniorul Antonio Mattiazzo, episcopul emerit de Padova, precum și Adina Lovin, Consulul General al României la Trieste.
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii