Mitropolitul Laurențiu al Ardealului a participat miercuri în Piața Mare din Sibiu la ceremonia de comemorare a pompierilor care au luptat pe Dealul Spirii în anul 1848.
Locotenentul Lucian Trefaș, inspector șef Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a susținut un discurs în care a evidențiat curajul și devotamentul pompierilor.
„Într-un spirit de solidaritate și empatie, convinși fiind că devotamentul de acum 175 de ani, dovedit de pompieri în Bătălia din Dealul Spirii, continuă și astăzi, prin implicarea permanentă în cadrul misiunilor la care suntem solicitați să intervenim. Ne dorim ca astăzi să onorăm cu respect și admirație, curajul permanent dovedit al structurilor de intervenție”.
Mitropolitul Laurențiu a citit rugăciunea de binecuvântare a cadrelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al Județului Sibiu, iar fanfara militară şi cei prezenți au intonat imnul de stat al României.
În cadrul ceremoniei, a fost oferit titlul de „Pompierul Anului 2023”, plutonierului adjutant Nagy Marius care face parte din echipa inspectoratului din toamna anului 2007, iar un ofițer și șapte subofițeri au fost ridicați în grad.
Foto credit: Mitropolia Ardealului
Citește și: Pe 13 septembrie este aniversată Ziua Pompierilor din România









