Credința este cea care îl face pe om capabil să își însușească taina cea mare a înomenirii Fiului lui Dumnezeu. Păcatul poate fi distrus doar prin participarea la lucrarea mântuitoare a lui Hristos, Care îl izbăvește pe om de tirania stărilor nefirești.
Sfântul Grigorie Palama insistă adeseori în Omiliile sale asupra importanței pe care o au întruparea și Învierea lui Hristos pentru firea omenească în întregimea ei.
Credință și viața cea nouă
Credința potențează această mântuire obiectivă, oferind premisele unei vieți înnoite pentru cel credincios: „Dar a venit Hristos, eliberatorul firii noastre, Cel Care a prefăcut blestemul obștesc în obștească binecuvântare și Care, luând firea noastră cea vinovată din Fecioară fără prihană, a înnoit-o în ipostasul Său, nemaifiind ea părtașă la sămânța cea veche, ci vădindu-se prin El ca nevinovată și dreaptă, astfel încât și cei născuți din El după Duh, apoi tot neamul omenesc rămân în afară de acel blestem și de acea osândire. Ce înseamnă aceasta? Oare nu a dat El o parte din harul Său fiecăreia din persoanele noastre și oare nu a primit fiecare de la El iertarea greșelilor proprii, întrucât El nu a luat de la noi cutare ipostas, ci însăși firea noastră, pe care a înnoit-o, unindu-Se cu ea în propriul Său ipostas? Și oare în ce chip Cel Care vrea ca toți să se mântuiască, pentru toți aplecând cerurile, S-a pogorât și ne-a vădit prin fapte și prin cuvinte și prin patimile Sale, întreagă calea mântuirii, întorcându-Se apoi iarăși în ceruri și trăgându-i acolo pe toți câți au crezut în El? Așadar, nu numai pentru firea omenească în general, cea împărtășită de El cu noi într-o unire de nedespărțit, a hărăzit El izbăvirea deplină, ci și pentru fiecare dintre cei ce cred în El. A făcut aceasta și n-a pregetat în lucrarea Sa, și prin El însuși ne-a împăcat cu Tatăl și ne-a întors pe fiecare dintre noi spre ascultare, vindecând pe deplin toată neascultarea noastră”. Am redat întreg fragmentul acesta pentru a putea avea o perspectivă globală asupra modalității prin care Sfântul Grigorie reușește să încadreze într-o omilie, destul de concentrat, explicații ale unei teologii pe care am putea-o numi soteriologică. Aceste precizări, rezumate pe câteva rânduri, cuprind esența acestei teologii și sunt esențiale demersului catehetic în ansamblul său. Nu găsim nici o diluare a adevărurilor de credință, chiar dacă spațiul oferit de o simplă cuvântare nu era probabil foarte generos.
Mântuire doar cu ajutorul lui Dumnezeu
Nicolae Cabasila va prelua maniera și structura de prezentare a Sfântului Grigorie Palama. Plecând de la aceeași premisă, realitatea supunerii firii umane de către legea păcatului, Nicolae Cabasila vorbește și el de întruparea lui Hristos, care este actul prin excelență eliberator și tămăduitor pentru firea umană. Ca și Sfântul Grigorie Palama, Nicolae Cabasila atrage atenția asupra faptului că realitatea păcatului era atât de bine înrădăcinată în firea umană, încât omul nu mai avea puterea să iasă de sub stăpânirea aceasta doar prin el însuși. Sfântul Grigorie Palama spune: „Cu toții aveam înainte de venirea lui Hristos blestemul acela strămoșesc și osânda obștească, care de la strămoșul nostru dintâi s-a revărsat peste toți, blestem înrădăcinat în neamul nostru și moștenit de firea din noi; fiecare om, prin faptele pe care le săvârșește el însuși, își atrage fie osândă, fie laudă din partea lui Dumnezeu. Dar omul nu putea să facă nimic față de acest blestem obștesc și față de această moștenire păcătoasă dată lui și prin el tuturor urmașilor lui”. Nicolae Cabasila adaugă: „Căci în vremea de demult, înainte de a se fi coborât Domnul printre noi, nu exista nici o dreptate pe pământ. Așa, într-o zi, cum nu-I scapă Lui nici cea mai mică taină, S-a aplecat din înălțimea cerului să vadă dacă va afla, oare, dreptate pe pământ și n-a aflat deloc. Iar când celor ce ședeau în întunericul minciunii și în umbra morții le-a răsărit adevărul, atunci și dreptatea s-a pogorât din cer și s-a arătat oamenilor pentru prima oară în toată desăvârșirea ei. Atunci s-a făcut îndreptarea noastră, căci prin moartea pe Cruce a Celui atotdrept s-a șters vina ce era asupra noastră, au căzut de la noi cătușele fărădelegilor și ale nedreptăților, la care singuri ne-am osândit, iar în urma acestei morți răscumpărătoare a Domnului noi am ajuns să fim și prieteni și aleși ai Lui”.
Tainele Bisericii – arvună a părtășiei la taina cea neînserată a Împărăției
Prin tainele Bisericii, fiecare credincios devine părtaș la taina cea mare a învierii firii omenești din robia păcatului. Cabasila spune: „Fiindcă prin moartea Sa, nu numai că Domnul ne-a slobozit din patimi și ne-a făcut cetățeni ai altei împărății, ci ne-a și unit cu El atât prin trupul pe care l-a luat asupră-Și, cât și prin Cel ce ni-l împărtășește sub forma Sfintelor Taine. Așa că în acest chip Însuși Domnul face să răsară în sufletele noastre dreptatea și viața Sa, dreptatea cea adevărată pe care oamenii ajung s-o cunoască și s-o trăiască prin Sfintele Taine”. Sfântul Grigorie Palama vorbește despre taine în același context: mântuirea personală, ca activare a mântuirii obiective, a vindecării aduse de Hristos în firea întreagă, este posibilă prin viața Bisericii, concretizată în participarea la tainele acesteia. Botezul și Euharistia îl introduc pe om în realitatea diferită a lumii înnoite, care oferă puterea dezlipirii de urmele și înlănțuirile păcatului aducător de moarte: „Din aceste pricini, așadar, El a orânduit și dumnezeiescul Botez, a statornicit legi mântuitoare, a vestit tuturor pocăința și Și-a dat chiar trupul și sângele Său. Căci nu singură firea, ci și persoana fiecăruia dintre credincioșii care primesc Botezul și trăiesc potrivit poruncilor dumnezeiești se cuminecă și cu pâinea cea sfințitoare și cu potirul”. În acest loc: „Și-a dat chiar trupul și sângele Său”, traducerea în limba română este ambiguă. Textul grecesc, dar și contextul general al frazei indică faptul că este vorba despre o referire la taina Euharistiei și nu la răstignirea de bunăvoie pe Cruce. Traducerea în limba engleză, chiar dacă oferă o variantă interpretativă, este mai aproape de sensul textului: „To this end, He established holy baptism and gave us saving laws. He preached repentance and shared His own body and blood with us”. Putem accepta și varianta de interpretare care se referă la faptul că prin Întrupare, Hristos Se împărtășește de aceeași fire pe care o au toți oamenii. Personal, cred însă că fragmentul de față face referire directă la Euharistie. De asemenea, utilizarea, de către traducătorul în limba română, a adverbului de întărire „chiar” nu își găsește justificare: „Și Și-a dat chiar trupul și sângele Său”. Există riscul de a deturna sensul de bază al textului, oferind bazele unei traduceri și interpretări eronate.
” Și oare în ce chip Cel Care vrea ca toți să se mântuiască, pentru toți aplecând cerurile, S-a pogorât și
ne-a vădit prin fapte și prin cuvinte și prin patimile Sale, întreagă calea mântuirii, întorcându-Se apoi iarăși în ceruri și trăgându-i acolo pe toți câți au crezut în El?” – Sf. Grigorie Palama. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 12 martie 2011, semnat de pr. Roger Coresciuc)
