Întâlnirea anuală a Coordonatorilor Centrelor cultural-catehetice din Eparhia Alba Iuliei

Sâmbătă, 21 februarie 2015, începând cu ora 10:00, în Aula Mică a Facultății de Teologie Ortodoxă din Aba-Iulia, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Irienu a avut loc întâlnirea anuală a coordonatorilor Centrelor cultural-catehetice din Eparhia Alba Iuliei. În acest sens, au fost invitați să participe 23 de preoți din cele două județe, respectiv Alba și Mureș, ancorați în activitatea catehetică, 19 dintre ei coordonând deja, pe lângă parohiile pe care le păstoresc, câte un Centru cultural-catehetic, iar 4 dintre ei au asistat în calitate de observatori, deoarece, având centre catehetice în formare, doresc să pună în practică experiențele împărtățite de către colegii lor coordonatori.

„La întâlnire a participat ca delegat al Înaltpreasfinției Sale și coordonator al Sectorului cultural al Eparhiei, Părintele Dr. Florin-Spiridon Croitoru, Consilier cultural, care, în cuvântul de deschidere al Sfinției Sale, ne-a transmis mesajul Ierarhului nostru, ne-a prezentat tematica omagială și comemorativă din acest an și ne-a prezentat ideea organizării unei manifestări ample, în toamnă, în cadrul căreia, fiecare Centru cultural-catehetic să participe cu un program cultural sau catehetic. Pe urmă, în calitate de coordonator al Biroului de cateheză parohială, am redat raportul-sinteză al activității mele catehetice pe perioada anului trecut, prin intermediul unui material power-point. Prezentarea mea fost urmată de vizionarea materialului video cu Miniproiectul Împreună pentru o viață nouă în Hristos. Acest proiect, inițiat de către Părintele Sergiu Andone, paroh al enoriei Bistra Mureșului, a fost desemnat câștigător la nivel de Eparhie, iar apoi, la București, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a premiat, într-un cadru festiv, această frumoasă activitate a Centrului cultural-catehetic Sfântul M. Mc. Pantelimon de la Bistra Mureșului”, a precizat Preot Florin Parasca, Inspector pentru Cateheza parohială.

După această trecere în revistă, fiecare părinte coordonator a prezentat activitățile Centrului cultural-catehetic pe care îl coordonează, care a avut ca scop împărtășirea și schimbul de experientă la nivel colegial. Ce s-a remarcat în urma acestor succinte dări de seamă, a fost faptul că, pe lângă activitățile catehetice tematice, fiecare preot coordonator, și-a pus amprenta asupra acțiunilor și asupra modalităților de implementare, dând astfel un specific Centrului pe care îl conduce.

Comentarii Facebook


Știri recente