Întâlnire cu tinerii și copiii din Parohia Berzovia

Joi, 26 februarie, părintele Mihai Ciucur, inspector social-misionar și de activități cu tineretul din cadrul Episcopiei Caransebeșului, a vizitat copiii și tinerii din Parohia Berzovia, Protopopiatul Reșița. Întâlnirea a avut loc în biserica parohială „Înălţarea Domnului”, fiind prezent alături de copii și tineri, părintele paroh Zaharie Petrică Ghimboașă și profesorul de religie Ciprian Humă, după cum ne-a transmis Diac. Pavel Canea.

În cadrul întâlnirii s-a urmărit cunoașterea profilului copiilor din mediul rural, acest lucru realizându-se prin completarea unor chestionare ce au conținut întrebări despre viața copiilor, relația cu părinții, cu școala și nu în ultimul rând cu Biserica și cu Dumnezeu.

Chestionarele completate se adaugă la proiectul sociologic „Împreună pentru copiii noștri”, proiect derulat de către Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului. În continuare, părintele inspector le-a prezentat celor prezenți un material video cu activitățile derulate deja în rețeaua de centre de tineret existentă la nivelul eparhiei.

„Acțiunea de astăzi se înscrie în eforturile pe care le depunem mai ales în acest an al misiunii în parohie și mănăstire, de a sprijinii înființarea de noi nuclee de copiii și tineri sub forma unor centre de tineret, la nivelul parohiilor și în special în parohiile din mediul rural. La Berzovia contextul de a înființa un astfel de centru este cât se poate de favorabil, pe de o parte prin numărul mare de copiii existent la nivelul comunei, dar pe de altă parte și la nivelul tradiției pe care îl are această localitate în ceea ce privește misiunea cu copiii și tinerii. Este o tradiție la nivelul parohiei de a implica copiii și tinerii în activitățile bisericii, dar această tradiție trebuie diversificată, intensificată și adaptată nevoilor vremurilor pe care le trăim”, a arătat părintele inspector Mihai Ciucur.

Întâlnirea cu copiii și tinerii din Parohia Berzovia a avut drept scop sugerarea câtorva direcții de acțiune pentru lucrarea misionară ce se dorește a fi intensificată și cunoașterea copiilor pentru a se putea proiecta în perioada care urmează acțiuni specifice tinerilor și pe măsura așteptărilor lor.

Comentarii Facebook


Știri recente