Îndemnul Arhiepiscopului Casian la început de post: Să alimentăm sufletele cu smerita iertare

Înaltpreasfințitul Părinte Casian al Dunării de Jos a îndemnat în mesajul prilejuit de începutul postului Adormirii Maicii Domnului să avem în vedere hrana duhovnicească.

„Să alimentăm sufletele şi inimile, cu smerita iertare şi cu lumina faptelor bune”, a sfătuit ierarhul care a precizat că postul de alimente are valoare în legătură cu cel duhovnicesc.

În cuvântul intitulat „Împreună cu Domnul Hristos şi cu Maica Sa călătorim unii spre alţii cu mult folos în postul Maicii Domnului”, Înaltpreasfinția Sa a oferit sfaturi în legătură cu „postirea de păcate și săvârșirea binelui”.

Pentru a avea forța duhovnicească să realizăm aceste lucruri, ierahul a menționat că „ne ajută mult rugăciunea, lecturile duhovniceşti şi milostenia, grija de copii și de bătrâni”.

De asemenea, ierarhul a adresat invitația de a participa „cu evlavie şi mult folos duhovnicesc” la două evenimente spirituale desfășurate în Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Primul dintre ele este tradiționalul pelerinaj cu icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam.

În acest sens, ierarhul i-a încurajat pe credincioşi să întâmpine icoana făcătoare de minuni „cu rugăciuni, privegheri şi milostenie”.

Al doilea eveniment este tabăra naţională de spiritualitate din parohia Viziru care a ajuns la cea de-a XXI-a ediţie.

În final, Înaltpreasfinția Sa a urat credincioșilor „să urmeze cu dragoste aceste sfinte trepte ale urcuşului spre a dobândi pacea inimii şi bucuria comuniunii frăţeşti şi duhovniceşti”.

Foto credit: Basilica

Comentarii Facebook


Știri recente

25 de citate pro-viață de la Patriarhul Daniel

În preajma Bunei Vestiri, când sărbătorim Întruparea Mântuitorului în pântecele Fecioarei Maria și participăm la marșurile pentru viață organizate în numeroase localități din România și Republica Moldova, Basilica.ro prezintă 25 de citate pro-viață de la…