Eparhii

Inaugurarea noului sediu al Protoieriei Pucioasa din Arhiepiscopia Târgoviştei

basilica.ro
Inaugurarea noului sediu al Protoieriei Pucioasa din Arhiepiscopia Târgoviştei

Marţi, 10 februarie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, însoţit de părinţi consilieri de la Centrul Eparhial, a inaugurat noul sediu al Protoieriei Pucioasa, construit la iniţiativa Înaltpreasfinţiei Sale, cu sprijinul unor generoşi sponsori şi a strădaniei Pc. Pr. Protoiereu Cătălin Hârciu, dar şi a fostului protopop, Pr. Eugen Popescu, după cum ne informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

După aceea, s-a desfăşurat Şedinţa Administrativă Lunară a preoţilor din Protoieria Pucioasa, ce a avut ca temă ”90 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de patriarhie (februarie 1925)”, prezentată de Pc. Pr. Ion Popa de la Parohia Valea Lungă- Gorgota, care a generat numeroase discuţii constructive. S-au prezentat câteva comunicări ale Centrului Eparhial, iar, în finalul întrunirii, au fost dezbătute probleme pastoral-misionare curente ale clericilor din această protoierie.

În cuvântul Său, Înaltpreasfinţia Sa a apreciat eforturile edilitar-gospodăreşti ale părintelui protopop, elogiind funcţionalitatea noului sediu, dar şi coeziunea, generozitatea şi solidaritatea pe care le-au manifestat clericii şi credincioşii acestei protoierii în derularea proiectului.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5