În imagini: Mitropolitul Petru, de Înălțarea Sfintei Cruci la mănăstirea amenajată într-o fostă unitate militară

Mitropolitul Petru al Basarabiei a slujit luni, 27 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci – potrivit calendarului iulian nerevizuit, la Mănăstirea „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul” din satul Cornești, raionul Ungheni.

„Să biruim prin Sfânta Cruce tot răul care ne înconjoară, iar lauda noastră să fie numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos precum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel”, a fost îndemnul transmis la predică de IPS Petru.

„Prin semnul Sfintei Cruci ne arătăm identitatea noastră (Apocalipsă 7:3-4), arătăm că suntem ai lui Dumnezeu Cel în Treime. Sfânta Cruce aduce binecuvântare (Înțelepciunea lui Solomon 14:7) ‹binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată›, împlinește dreptatea lui Dumnezeu și îndumnezeiește firea umană (Efeseni 1:9)”, a mai spus părintele mitropolit.

Mănăstirea în care a slujit luni Mitropolitul Petru are o istorie de aproape două decenii. A fost amenajată începând cu anul 2002 într-o fostă unitate militară.

La sosirea în Cornești, părintele stareț, Arhimandritul Damaschin Cimbir, a găsit clădirea fostei unități sovietice abandonată de mai bine de zece ani într-o stare deplorabilă – fără uşi, fără ferestre, cu acoperişul avariat. Sprijinit de creştinii din împrejurimi, a reușit să transforme fosta unitate militară în loc de rugăciune, iar în data de 2 noiembrie 2003 Mitropolitul Petru a oficiat slujba de sfinţire a lăcaşului de cult.

Și în Teleorman, la Siliștea-Gumești, funcționează o mănăstire amenajată într-o fostă unitate militară.

Foto credit: Mitropolia Basarabiei

Comentarii Facebook


Știri recente

FOTO | Toamna în București – 2021

Vă prezentăm o serie de fotografii care să vă încurajeze să vizitați și să vă bucurați de locuri frumoase din București: Mănăstirea Stravropoleos, Grădina Cișmigiu, Parcul Izvor – Paraclisul CMN – Catedrala Națională. Foto credit:…