Hramul Sfântului Teodor Stratilat în Bucureşti

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, duminică, 8 februarie, Parohia „Sfânta Fecioară Maria“ din Protopopiatul Sector 3 Capitală a sărbătorit hramul paraclisului de la demisolul bisericii, informează Ziarul Lumina.

Sărbătoarea a început sâmbătă seara, când părintele paroh Ioan Gheorghe Ţeugea a săvârşit slujba Vecerniei şi Acatistul Sfântului Mare Mucenic Teodor Stratilat, împreună cu trei preoţi şi un diacon. În ziua de prăznuire a sfântului s-au închinat rugăciuni de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii acestei biserici, în frunte cu Patriarhul Teoctist şi cu arhitectul locaşului, care au primit la Botez numele Teodor. La finalul Sfintei Liturghii, aproximativ 300 de credincioşi au primit o iconiţă cu chipul Sfântului Teodor Stratilat, o ilustrată cu exteriorul bisericii şi un pachet cu alimente. Pregătirea hramului s-a făcut cu participarea Serviciului pentru tineret din cadrul Comitetului parohial al Parohiei „Sfânta Fecioară Maria“.

Proiectul zidirii bisericii a fost aprobat de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, fiind singurul locaş de cult din Bucureşti ce îl are ocrotitor pe Sfântul Teodor Stratilat. Lucrările de construcţie au început în anul 2008, un an mai târziu a fost sfinţit paraclisul de la demisol, iar în prezent veşmântul de pictură din biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“ de la suprafaţă se apropie de finalizare.

Comentarii Facebook


Știri recente