Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, Arhiepiscopul Marii Britanii și Irlandei de Nord, a avertizat, duminică, la parohia „Sfânta Parascheva” din Plymouth (Marea Britanie), împotriva acordării unei prea mari importanțe grijilor lumești, în dauna prezenței la întâlnirea cu Dumnezeu.
Vorbind despre Pilda celor poftiți la cină, IPS Atanasie a spus că Postul Nașterii Domnului este un timp în care Dumnezeu ne deschide ușa Împărăției și așteaptă prezența noastră.
„Dumnezeu ne cheamă neîncetat la masa Sa cea cerească, dar răspunsul nostru se împiedică atât de des de grijile de zi cu zi, de preocupări care ne consumă energia sufletească și ne fac să amânăm tainica întâlnire cu El. Postul Nașterii Domnului este tocmai timpul în care Dumnezeu ne redeschide din nou ușa Împărăției și ne spune: Veniți, căci toate sunt gata!”, a menționat ierarhul.
Legătura dintre Sfinții Strămoși și românii din Diaspora
În continuare, Arhiepiscopul Marii Britanii a făcut o paralelă între Sfinții Strămoși ai Mântuitorului și credincioșii români din Diaspora.
Precum Sfinții Strămoși reprezintă imaginea omului care răspunde cu credință chemării lui Dumnezeu, uneori în încercări, alteori în peregrinări, dar întotdeauna cu nădejde, așa și credinciosul din străinătate, deși trăiește departe de pământul natal, rămâne înrădăcinat în chemarea lui Hristos și găsește în Biserica Ortodoxă casa lui Dumnezeu.
La Sfânta Liturghie oficiată la Plymouth au fost prezente numeroase persoane din comunitatea românească, dintre care o mare parte purtau costume naționale.
Foto credit: Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord






