„FOTOjurnalistice“, poveştile unui fotoreporter

În cadrul manifestărilor dedicate împlinirii a 10 ani de apariţie neîntreruptă a Ziarului Lumina, marţi-seară, la Iaşi, în prezenţa colegilor de la Ziarul Lumina şi a unui grup de pasionaţi de fotografie, a avut loc vernisajul expoziţiei „FOTOjurnalistice“ dedicată memoriei lui Constantin Nony Popa, primul fotoreporter al ziarului, potrivit „Ziarul Lumina”.

Fotoreporter cu experienţă, Constantin Nony Popa (1967-2011) a făcut parte din echipa Ziarului Lumina încă de la începuturile acestui proiect editorial, din 2005. Fotografiile sale au ilustrat, zi de zi, evenimentele, reportajele, interviurile şi documentarele din primii aproape şapte ani de existenţă a cotidianului.

Expoziţia a fost prezentată de Otilia Bălinişteanu, jurnalist la Ziarul Lumina, şi Gabriela Doboş, jurnalist şi fotograf, oameni care au lucrat cu Nony Popa şi au fost martori ai devenirii profesionale a acestuia. Evenimentul a fost moderat de Constantin Ciofu, membru al Clubului Fotografilor Iaşi şi reporter la Ziarul Lumina – Ediţia de Moldova.

„Nony a fost un om de echipă prin excelenţă, un om extraordinar. A plecat foarte repede, fulgerător dintre noi, avea doar 44 de ani când s-a prăpădit, în 2011. Cred că ar mai fi avut multe de spus în presa ieşeană. Trebuie să-i mulţumesc lui Nony, şi eu, şi colegii mei de la Ziarul Lumina, pentru că jumătate din meritul unui reportaj, al unui interviu, al unei relatări reuşite i-a revenit în totalitate. Dacă noi, redactorii, ne ajutăm de cuvinte şi putem crea imagini din cuvinte, misiunea fotoreporterului, îmi imaginez, este mult mai dificilă, pentru că el trebuie să completeze cumva cu imagine povestea cu care venim noi, cei care scriem: să o completeze, dar nu să o dubleze. Nony ne-a lăsat o comoară uriaşă nouă, celor de la Ziarul Lumina, ne-a lăsat mii de imagini care surprind momente unice din istoria Bisericii Orto­doxe, dar şi foarte multă fotografie de eveniment care, cred, cândva va putea fi valorificată şi altfel“, au fost cuvintele cu care Otilia Bălinişteanu l-a evocat pe Nony Popa.

Gabriela Doboş a completat, cu emoţie, portretul celui care a fost un fotoreporter respectat în presa ieşeană. „Cred că Nony este azi aici printre noi, cred că prin aceste imagini oneste din realitatea imediată şi cu o etică aparte, Nony ne povesteşte şi fap­­tul că nimic nu e întâmplător, că trecerea lui a lăsat urme. Nony era într-adevăr un om solar, un om care ne încărca de fie­ca­re dată pozitiv. Am lucrat umăr la umăr cu el preţ de câţiva ani. Eu vreau să-i mulţumesc pentru că ne-a lăsat să-i fim păr­taşi la devenirea lui artistică de până acum şi de-acum încolo. Con­sider că acest proiect de redescoperire a lui Nony ar trebui să continue, mai ales că aveţi un tezaur fotografic în arhiva ziarului, şi că, într-adevăr, acum realizez şi eu, Nony a fost lumi­nă“.

Expoziţia in memoriam Nony Popa cuprinde 30 de fotografii (format 30 x 45 cm), surprinse în deplasări de reportaj, în timpul unor interviuri sau la diverse evenimente desfăşurate în Iaşi sau în Moldova, şi reprezintă nu doar un moment de evocare, ci şi o mică incursiune în ceea ce azi numim generic fotografie de presă.

Organizată de Ziarul Lumina şi Clubul Fotografilor Iaşi, expoziţia poate fi vizitată până luni, 16 martie, zilnic, între orele 10:00 şi 18:00, în Galeria de artă „Labirint“ a Casei de cultură „Mihai Ursachi“ din Iaşi.

Comentarii Facebook


Știri recente