Muzeul Național al Literaturii Române organizează joi un eveniment comemorativ dedicat lui Anton Pann, în casa sa memorială din București, la împlinirea a 169 ani de la trecerea în veșnicie a compozitorului. În cadrul manifestării, cu începere de la ora 16:00, va fi vizionat filmul documentar „Anton Pann – protopsaltul” realizat de Trinitas TV. Vor…
Mitropolitul Andrei al Clujului, Episcopul Iustin al Maramureşului şi Sătmarului și Arhiereul Vicar Timotei Sătmăreanul au oficiat sâmbătă, la Mănăstirea Rohia din județul Maramureș, Sfânta Liturghie și Pomenirea pentru Arhiepiscopul Justinian Chira, de la cărui plecare la cele veșnice s-au împlinit, duminică, șapte ani. „Am venit astăzi la Rohia ca să ne aducem aminte de…
Federația Filantropia a desfășurat o campanie de prevenire a dependențelor digitale în Sectorul 2 al Capitalei în perioada august – octombrie 2023. Conferința finală a campaniei a avut loc luni la Sediul Asociației Nevăzătorilor din România și a fost susținută de Părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal în cadrul Administrației Patriarhale, Olivia Bîrdici, coordonator de proiect,…
Grupul de Rugăciune din Parlamentul României a organizat marți ediția națională anuală a evenimentului Mic Dejun cu Rugăciune. Anul acesta, întrunirea a marcat și aniversarea a 30 de ani de la înființarea grupului. Au participat reprezentanți ai Președinției, membri ai Parlamentului și Guvernului României, lideri din administrație, educație, cultură, diplomație, sănătate, afaceri, reprezentanți ai corpurilor…
La sediul Bibliotecii Naționale a României din București va fi desfășurat joi un program de muzică psaltică și polifonică tradițională al Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava. Anul acesta s-au marcat 300 ani de la trecerea la cele veșnice a domnitorului cărturar Dimitrie Cantemir și 140 ani a renumitului compozitor Ciprian Porumbescu.…
Numele academicianului Onisifor Ghibu, de la a cărui moarte s-au împlinit marți 51 de ani, este asociat adesea cu preocupările lui de pedagog, istoric, politician sau promotor al românismului și al unității de neam. Puțini știu însă că el este și autorul primei monografii a presei bisericești din România. Onisifor Ghibu a publicat în 1910…
O construcție impunătoare, în stil bizantin cu abside, având lungimea de 48 m, lățimea de 15 m și înălțimea la turla principală de 43 m a fost consacrată duminica trecută la Întorsura Buzăului. Biserica „Sfânta Treime” cunoscută și drept Catedrala de la Întorsura Buzăului este rodul a 29 de ani de eforturi ale comunității. Sfințirea a…
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) organizează în perioada 1 – 17 noiembrie a șaptea ediție a Campaniei Naționale de donare de sânge „Uniți pentru viață”. Manifestarea se desfășoară în mai multe centre universitare din țară. „Cei care pot dona sânge sunt invitați să se alăture inițiativei luate de Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români București și sunt…
Părintele Patriarh Daniel a adresat un mesaj marți participanților la ediția națională a Micului Dejun cu Rugăciune, organizat de Grupul de Rugăciune al Parlamentului României, care aniversează 30 de ani de la înfiinţare. „Identitatea creștină, reamintită consecvent, îi va determina pe liderii politici să vadă, dincolo de politica obişnuită, binele comun al poporului român”, transmite…
Preasfințitul Părinte Ieronim a oficiat Sfânta Liturghie din Duminica a XXIV-a după Rusalii la Parohia Ortodoxă Română din Grebenaţ, în Provincia Autonomă Voivodina, Serbia. La slujbă a participat Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, carea a înmânat comunității Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria G – „Cultele” din partea Președintelui…
Biblioteca Sfântului Sinod organizează, în parteneriat cu Facultatea de Litere a Universității din București un eveniment cultural dedicat domnitorului Dimitrie Cantemir. Manifestările se vor derula sub genericul „Dimitrie Cantemir, contemporanul nostru de 300 de ani”. În cadrul evenimentului vor fi susținute comunicări legate de tema principală, vineri și sâmbătă, atât la sediul Bibliotecii Sfântului Sinod,…
Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei și Episcopul Antonie de Bălți au sfințit duminică noua biserică a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bicaz, amenajată într-o fostă centrală termică a orașului. Ierarhilor li s-au alăturat un sobor de clerici din eparhia Iașilor, iar la slujbă au participat numeroși credincioși din zona Bicazului. Zidurile au…
Grupul Creștin de Rugăciune din Parlamentul României aniversează marți împlinirea a 30 de ani de existență. Grupul a fost fondat în 1993 la inițiativa pastorului Petru Dugulescu și a poetului Ioan Alexandru şi apoi „reînfiinţat” la fiecare început de legislatură. Întâlnirile grupului au loc de regulă în zilele de marţi, la primele ore ale dimineţii.…
Ziua Internațională a Mării Negre este marcată anual în 31 octombrie. A fost instituită în 1996, când Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – state riverane – au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră, cu scopul de a proteja ecosistemul ei, afectat de pescuitul excesiv și de reziduurile transportate de râuri. Marea Neagră…
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat luni seară la Gala voluntarilor „Tineri în acțiune” desfășurată în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei. În cuvântul rostit, Preafericirea Sa a evidențiat importanța voluntariatului pentru comuniunea dintre persoane. „Faptele noastre bune și ajutorul concret oferit celorlalți îi aduc pe aceștia mai aproape unii de alții și, astfel, voluntariatul…
Patriarhul Daniel le-a mulțumit voluntarilor care au ajutat la pelerinajul Sfântului Dimitrie cel Nou din Capitală. Gala voluntarilor „Tineri în acțiune” a avut loc luni seară la Palatul Patriarhiei. Evenimentul festiv a fost deschis de Arhidiaconul Eugen Maftei, Consilier eparhial în cadrul sectorului învățământ și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor. „Prezența tinerilor în Biserică…
Cei 64 de tineri care au murit în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală în anul 2015 au fost pomeniți luni la Biserica „Sfântul Nicolae” Broșteni la opt ani de la tragedie. Slujba de pomenire a fost oficiată de Preotul Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal în cadrul Sectorului social‑filantropic al Patriarhiei Române, împreună cu…
Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis miercurea trecută canonizarea Cuviosului Macarie Protopsaltul cu titulatura „Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul”, având ziua de cinstire pe 31 august. Hotărârea vine în contextului „Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți)” în Patriarhia Română. Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul Sfântul Cuvios Macarie Protopsaltul s‑a născut în anul 1763 și a…
Parohia Iosefin din Timișoara construiește o casă nouă pentru o familie numeroasă din județul Timiș. Pe lângă Fundația „Preot Ioan Olariu” a parohiei, mai sunt implicate Fundația Filantropia a Arhiepiscopiei Timișoarei și Societatea Femeilor Creștin-Ortodoxe. Preotul Ionel Popescu, parohul comunității Iosefin și vicar eparhial administrativ la Mitropolia Banatului, supervizează personal mersul lucrărilor, deoarece își propune…
Grupul „Sfânta Elisabeta” al preoteselor din Spania și Portugalia a organizat săptămâna trecută prima întâlnire online. La discuții a luat parte Preasfințitul Părinte Teofil, Arhiereu vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei. Doamna preoteasă Cristina Iacob, fondatoarea grupului, a fost și moderatoarea întâlnirii. Tema primei întâlniri a fost susținută de Preasfințitul Părinte Teofil având titlul „Grija față de…