Mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei și Episcopul Antonie de Bălți au sfințit duminică noua biserică a Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Bicaz, amenajată într-o fostă centrală termică a orașului.
Ierarhilor li s-au alăturat un sobor de clerici din eparhia Iașilor, iar la slujbă au participat numeroși credincioși din zona Bicazului.
Zidurile au fost unse cu Sfântul și Marele Mir și stropite cu apă sfințită, iar în Sfântul Altar a fost târnosită și pecetluită Sfânta Masă. Sfințirea a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în aer liber lângă lăcașul de cult.
„«Cred, Doamne! Ajută-mi necredinței mele!». Căci, dacă puterea credinței și harul mântuitor vin în viața omului, multe se luminează, multe se limpezesc. Direcția este clară, se cunoaște foarte bine calea. Desigur, și de data aceasta, depinde de credința pe care o avem”, a spus Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cuvântul de învățătură.
„Avem, oare, credință vie, lucrătoare, adâncă, cuprinzătoare și mărturisitoare? Sau avem o credință de suprafață, uneori exclusiv ritualistă, cu foarte multe superstiții, cărora uneori le dăm mai multă importanță decât Sfintei Împărtășanii, decât relației noastre cu Dumnezeu?”
„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola sa către efeseni, citită astăzi, ne arată de ce se cuvine să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască mai multă credință. Și spune Sfântul Apostol Pavel că «Hristos este pacea noastră și Hristos este pacea lumii». Se cuvine să avem credință în Domnul Dumnezeu pentru ca Hristos să devină pacea noastră și să devină pacea lumii”, a mai spus Înaltpreasfințitul Părinte Teofan.
Părintele mitropolit l-a hirotesit iconom stavrofor pe parohul Mihail Popa, iar cei care s-au implicat în lucrările de amenajare au primit distincții de vrednicie. Printre sprijinitori se numără numeroși clerici locali și membri ASCOR, familia Adrian și Nicoleta Antohe din București, Consiliul Județean Neamț, Primăria și Consiliul Local Bicaz.
O clădire dezafectată a devenit biserică
Sfântul lăcaș a fost amenajat în 2009, în clădirea fostei centrale termice din cartierul Dodeni al orașului Bicaz, după un efort considerabil de ecologizare a zonei, prin care a fost strânși 12 metri cubi de gunoi și resturi de la construcții. A fost refăcută fațada, modificat și reabilitat acoperișul, s-au turnat terase din beton și s-au realizat alei pavate.
Anul acesta, biserica a fost pictată în tehnica al secco și în stil iconografic neobizantin de pictorii Florin, Ștefan și Cristina Iacob din Galați, iar vitraliile au fost realizate de societatea Mozaic Vitralii din Iași (sub brandul Art Georgies), condusă de pictorul bisericesc Virgil Moraru.
Catapeteasma a fost realizată din lemn de tei, de către Ion Oprea din județul Ilfov și a fost împodobită cu icoane pictate de către pictorul Ciprian Istrate din Piatra Neamț.
Parohia Bicaz II, ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, mai deține o casă socială și o capelă mortuară.
Foto credit: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru
Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews