Fundația Renașterea din București a anunțat că a desfășurat un proiect de prevenție în domeniul sănătății cu ajutorul Mănăstirii Ghighiu din județul Prahova. „Maica stareță, Stavrofora Epiharia Lungu, ne-a ajutat să oferim teste gratuite FIT obștii mănăstirii, dar și muncitorilor angajați, proveniți tot din județul Prahova, cu vârsta cuprinsă între 50 – 74 de ani”,…
Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, a oficiat duminică slujba Sfintei Liturghii la Catedrala episcopală din Huși. Ierarhul a descris în predică modul în care omul orb din Ierihon a avut intuiția lăuntrică de a surprinde esențialul. „Intuim că spre deosebire de toți cei care erau în jurul lui Hristos, orbul a sesizat în adâncul inimii sale că…
Asociația Tinerilor Români Ortodocși din cele două Americi (Romanian Orthodox Youth of the Americas – ROYA) organizează în perioada 27 decembrie 2023 – 1 ianuarie 2024 o nouă ediție a Taberei de iarnă intitulată „Tabăra de colinde”, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, din Allegan, statul Michigan. Evenimentul este destinat tinerilor cu vârstele cuprinse între 17…
Pe Magistrala 2 de Metrou Pipera – Berceni circulă, pe tot parcursul lunii decembrie 2023, un tren în care publicitatea obișnuită este înlocuită de panouri cu poveștile unor personalități ale României. Campania, inaugurată în preajma Zilei Naționale, face parte din proiectul „A fost odată” al Asociației pentru Educație Digitală Bigger Picture. Panourile includ informații de…
Ziua Națională a României a fost sărbătorită duminică la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din Seattle. Evenimentul a început cu o slujbă de Te Deum, urmată de binecuvântarea unei racle din bronz unde au fost așezate moaștele Sfântului Ioan Maximovici. De asmenea, în pridvorul bisericii a fost așezată și o placă comemorativă din granit,…
„Nu este ușor, ca adolescent, să Îl găsești pe Dumnezeu pe cont propriu. Idealul este ca cei din jur, în primul rând adulții, părinții, să fie modele de viață curată și onestă. Fără modele, tinerii vor aluneca ușor spre ispite”, spune Arhim. Dosoftei Dijmărescu de la Mănăstirea Putna într-un interviu acordat jurnalistului creștin Cristian Curte…
Parohia Sfânta Filofteia din Melbourne și-a sărbătorit hramul cu anticipație duminică, 3 decembrie. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Episcopul Mihail al Australiei și Noii Zeelande împreună cu preotul paroh Claudiu Moruțan. Totodată, ierarhul a oficiat și o slujbă de Te Deum, cu ocazia Zilei Naționale a României. În diaspora, numeroase parohii aleg să-și serbeze…
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena a fost vizitată săptămâna trecută de Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu. În data de 28 noiembrie, Secretarul de stat a vizitat lucrările ce se desfășoară la Biserica „Sf. Ștefan cel Mare” din Viena. Gheorghe Cârciu a discutat cu echipa de…
Filmul „Unde ești, Adame?” va fi difuzat pe 17 decembrie la Sighetul Marmației în cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România. Proiecția va avea loc la ora 17:00 în sala de evenimente a hotelului Iza. Evenimentul este organizat de Vicariatul Ortodox Ucrainean din România în parteneriat cu Parohia ortodoxă română Sf. Iosif Mărturisitorul din Sighet, Asociația…
La o zi după aniversarea a 39 de ani de la întronizarea la conducerea eparhiei Aradului, Arhiepiscopul Timotei a mers în Ungaria pentru a participa la hramul parohiei românești din Apateu (Körösszegapáti), alături de Episcopul Ortodox Român al Ungariei, Preasfințitul Părinte Siluan. Timp de mai mulți ani, IPS Timotei a avut în jursidicția eparhiei sale…
Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos împreună cu Episcopul Visarion al Tulcii au sfințit Centrul social-filantropic și Capela mortuară ale celei mai vechi parohii din Măcin. Slujba de sfințire a avut loc duminică în Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Măcin, a cărei biserică a fost construită în timpul Războiului de Independență. Centrul a…
Misiunea Socială „Diaconia” a Mitropoliei Basarabiei a deschis luni o nouă ediție a Campaniei de Crăciun „În brațele mamei”. Persoanele fizice și companiile sunt invitate să aleagă un prilej și o formă potrivită de implicare pentru a susține cauza. Campania a ajuns la a 13-a ediție și are drept scop sensibilizarea societății și implicarea în…
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, îl cinstește ca ocrotitor spiritual pe Sfântul Cuvios Ioan Damaschin (4 decembrie). PS Damaschin Dorneanul (Ioan-Daniel Luchian) s-a născut în data de 24 iunie 1981 în comuna Dornești, judeţul Suceava, fiind cel de-al doilea copil al părinţilor Constantin şi Elena Luchian. Formarea teologică a dobândit-o la…
„Orbirea trupească nu este la fel de grea ca orbirea sufletească”, a remarcat duminică Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul. „Nu avem întotdeauna privirea deschisă către Dumnezeu.” Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Mavrogheni din Capitală, unde a sfințit racla pregătită pentru un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Fragmentul de moaște a…
„Bartimeu este prezentat în Evanghelia de azi ca model. El nu este orb din naștere, ci și-a pierdut vederea! Este omul care a pierdut lumina și este conștient de aceasta, dar nu și-a pierdut speranța; știe să folosească posibilitatea întâlnirii cu Hristos și se încredințează Lui pentru a fi vindecat”, a spus Preasfințitul Părinte Paisie…
„Iisus nu încurajează fatalismul sau resemnarea, ci apreciază credința celor care doresc să-și schimbe viața și fizic, și duhovnicește”, a spus Patriarhul Daniel duminică, într-un cuvânt de învățătură despre Evanghelia Vindecării orbului din Ierihon. În timp ce orbul striga la Iisus să îl miluiască, cei din jur îi spuneau să tacă, fiindcă percepeau orbirea fizică…
„Deși nevăzător cu ochii trupului, este văzător cu ochii sufletești”, a spus, duminică, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul despre orbul din Ierihon vindecat de Hristos. Orbul „avea o percepție superioară”, a spus ierarhul, fiindcă nu L-a numit pe Mântuitorul Iisus Hristos „Nazarineanul”, cum făceau cei din jur, ci L-a numit „Fiul lui David”. „Este Fiul lui…
Parohia ortodoxă română din Windsor, Ontario, a serbat 105 ani de existență printr-o serie de evenimente organizate în avans, în preajma sărbătorii Sf. Ier. Andrei Șaguna, ocrotitorul Catedralei în care se roagă românii din localitate. Manifestările cultural-liturgice au început vineri, 24 noiembrie, cu Taina Sfântului Maslu oficiată de Episcopul Ioan Casian al Canadei. I s-au…
Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Arhiepiscopia Alba Iuliei s-a desfășurat sâmbătă în orașul Marii Unirii. Peste 500 de tineri din eparhie au participat, însoțiți de preoții și profesorii coordonatori. Evenimentul a debutat la Catedrala Reîntregirii, cu slujba de Te Deum oficiată de Părintele Arhiepiscop Irineu. „Întâlnirea tinerilor din Eparhia noastră este o sărbătoare a comuniunii creștine, inundată de…
Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din Capitală se pregătește să își serbeze ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, parohia va primi în pelerinaj Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mănăstirea Ghighiu, județul Prahova. Pelerinajul icoanei se desfășoară în perioada 4 – 7 decembrie 2023. În prima zi, icoana va fi primită la orele…