Episcopul Vincențiu a serbat 30 de ani de arhierie: Numeroși ierarhi și credincioși i s-au alăturat în rugăciune

Preasfințitul Părinte Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor a serbat vineri, la praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului, 30 de ani de arhierie. Șapte ierarhi, oficialități județene și locale și numeroși credincioși i-au fost alături în rugăciune la Catedrala Episcopală din Slobozia.

Soborul de ierarhi care au oficiat Sfânta Liturghie a fost format din Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei, Episcopul Antonie de Bălți, Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor, Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, Episcopul Visarion al Tulcii, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și Episcopul Vicar Patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

Șapte ierarhi i s-au alăturat în slujire Episcopului Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor, care a împlinit 30 de ani de arhierie vineri, 2 februarie 2024. Foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Preasfințitul Părinte Andrei, care a vorbit despre roadele duhovnicești pe care le primim de la Mântuitorul Iisus Hristos atunci când ne încredințăm viața lui Dumnezeu.

Părintele Consilier Eparhial Manuel Rusu a prezentat un cuvânt omagial adresat Preasfințitului Părinte Vincențiu la aniversarea a 30 de ani de arhierie, iar după slujbă s-a rostit un Polihroniu.

Episcopul Vincențiu al Sloboziei și Călărașilor a împlinit 30 de ani de arhierie vineri, 2 februarie 2024. Foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a transmis mesajul Părintelui Patriarh Daniel cu prilejul momentului aniversar.

PS Varlaam Ploieșteanul a transmis mesajul Patriarhul Daniel la aniversarea de 30 de ani de arhierie a PS Vincențiu vineri, 2 februarie 2024. Foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Părintele Arhiepiscop Casian i-a dăruit Părintelui Episcop Vincențiu, în numele ierarhilor prezenți, icoana Mântuitorul Iisus Hristos, „Păstorul cel Bun”, desemnată Icoana Anului omagial 2024 în Patriarhia Română.

Episcopul Sloboziei și Călărașilor a primit în dar o icoană de la ierarhii care i-au fost alături în slujire vineri, 2 februarie 2024. Foto: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Preasfințitul Părinte Vincențiu le-a mulțumit ierarhilor pentru bucuria comuniunii liturgice la momentul aniversar.

După slujbă, preoții și credincioșii prezenți l-au felicitat pe chiriarhul lor și au putut primi binecuvântarea Preasfinției Sale.

Scurtă biografie

Episcopul Vincențiu a fost tuns în monahism în 1983, la Mănăstirea Lainici, și a primit rangul de arhimandrit în 1987. În 1990, a devenit Superior al Așezămintelor Românești de la Ierusalim și Iordan și reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului.

Fiind ales episcop vicar patriarhal, a fost hirotonit arhiereu în 2 februarie 1994 de vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Spiridon – Nou” din București. A fost întronizat ca Episcop al Sloboziei și Călărașilor în 28 iunie 2009.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente