Episcopul Antonie de Bălți a slujit duminică în la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din satul Băhrinești, raionul Florești, Republica Moldova. În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfinția Sa a evidențiat importanța smereniei ca virtute care face ca rugăciunea să fie ascultată de Dumnezeu. „Vameșul s-a folosit de rugăciunea sa, pentru că a rostit-o în stare…
Arhiepiscopia Iașilor, împreună cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență – Iași, organizează, în decursul săptămânii, sesiuni de informare despre prevenirea incendiilor în biserică. Inițiativa a apărut în contextul în care a fost semnalat faptul că majoritatea bisericilor incluse în patrimoniul național au ușile de acces cu deschidere spre interior. Întrucât astfel de lăcașuri de cult…
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi a semnat săptămâna trecută contractul de execuţie pentru demararea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Filarmonicii „Moldova”, conform unui comunicat publicat de Agerpres. Finanţarea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a imobilelor în care funcţionează Filarmonica ieşeană va fi asigurată din fonduri europene, printr-un proiect pe care Consiliul Judeţean Iaşi îl realizează…
Reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române și ai Bisericii Evanghelice din Germania s-au întâlnit în perioada 19 – 23 februarie la Eisenach, în cadrul sesiunii a 16-a de dialog dintre cele două Biserici. Delegația Bisericii Ortodoxe Române a fost condusă de Mitropolitul Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Din Comisia de dialog teologic au mai…
Membrii Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Alba Iulia au participat la un schimb de experiență organizat de ASCOR – filiala Iași în perioada 23-25 februarie 2024. Tinerii au vizitat împreună orașul și împrejurimile, au purtat dialoguri duhovnicești și au schimbat impresii, opinii și idealuri despre viitor. Activitățile au debutat cu vizitarea Mănăstirii…
Părinții de la Mănăstirea Lainici, județul Gorj, au oficiat luni slujba de Înmormântare pentru Potos. Ignatie Catrinoiu, un duhovnic căutat de mulți pentru sfat. Starețul mănăstirii a explicat semnificația zilei în care monahul s-a mutat la Domnul. „A fost un monah cu adevărat, făcând totul cu binecuvântare. Nu și-a agonisit nimic personal. Totdeauna se sfătuia…
Mitropolitul Andrei a binecuvântat luni noua grădiniță și creșă cu program prelungit din Jucu-Herghelie, județul Cluj. După slujba sfeștaniei și sfințirea troiței din fața grădiniței, Mitropolitul Clujului a felicitat comunitatea, exprimându-și bucuria că se investește în educație. Înaltpreasfinția Sa a dăruit instituției o icoană cu Sfântul Apostol Andrei. La eveniment au luat parte reprezentanți ai…
Preotesele din Protoieria Vălenii de Munte sunt invitate în ziua de 1 martie 2024 la o conferință susținută de Părintele Conferențiar Gheorghe Holbea, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, și de Părintele Nicolae Tănase, neobositul paroh din Valea Plopului, județul Prahova, care ajută sute de copii orfani, femei în criză de sarcină și…
Arhiereul vicar Teofil de Iberia a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Biserica „Sf. Sfințit Mc. Policarp” din Aranda de Duero, Spania. Comunitatea românilor din peninsulă și-a cinstit ocrotitorul spiritual. În predica rostită la Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a enumerat trei învățăminte pe care „aș dori să le subliniez și să le reținem,…
Episcopul Grigorie Leu va fi pomenit în data de 1 martie la 75 de ani de la trecerea în veșnicie. Slujba de pomenire va fi oficiată de Episcopul Ignatie al Hușilor de la ora 10:00 la Catedrala episcopală. Episcopul Grigorie Leu a trăit între anii 1881 și 1949. La începutul activității clericale a fost preot…
„Dumnezeu îi iubește pe cei care sunt smeriți, pe cei care știu de ce vin la biserică, pe cei care, după două ore de stat la Liturghie, pleacă mai îndreptați decât cum au venit de dimineață – cu dorința de mai bine”, a spus duminică Preasfințitul Părinte Ignatie la Parohia Bădeana. În cuvânt, Episcopul Hușilor…
Protopopul de Huedin l-a evidențiat duminică pe Alexandru Crișan, un bătrân în vârstă de 100 de ani, care l-a cunoscut personal pe protopopul martir Aurel Munteanu. În semn de recunoștință, părintele protopop Dan Lupuțan i-a conferit Diploma omagială „Protopop Martir Aurel Munteanu”. Diploma i-a fost oferită la finalul Sfintei Liturghii, oficiată în „Catedrala Moților” din…
Episcopul Nicodim al Severinului și Strehaiei a slujit duminică în parohia mehedințeană Eşelniţa, în contextul aniversării a 540 de ani de la prima atestare documentară a comunei. În cadrul predicii, PS Nicodim a vorbit apeciativ despre activitatea literară a preotului paroh. Preasfinția Sa a menționat că părintele Sever Negrescu este membru al Uniunii Scriitorilor din…
La finalul Sfintei Liturghii oficiate la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mărturisit duminică faptul că lucrează la un volum dedicat vieții și învățăturilor Mântuitorului din perspectiva Sfintei Scripturi. Explicând textul evanghelic duminical, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a vorbit despre stilul și exegeza parabolelor incluse în Sfânta Scriptură. „Unele…
Arhiereul vicar Atanasie de Bogdania al Episcopiei Italiei a slujit duminică la hramul Mănăstirii „Sfântul Ioan Secerătorul” din localitatea Bivongi, Regiunea italiană Calabria. În cadrul predicii, Preasfinția Sa a adresat îndemnuri la pocăință, în contextul începutului de Triod. „Pocăința vameșului trebuie să devină pocăința noastră, rugăciunea vameșului trebuie să devină rugăciunea noastră, smerenia vameșului trebuie…
Înaltpreasfințitul Părinte Petru a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Chișinău, lăcașul de cult unde, în data de 3 octombrie 1995, și-a început slujirea de Mitropolit al Basarabiei. În acest sens, la finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Petru a evocat principalele momente din istoria contemporană a lăcașului de cult. „Cuvintele Înaltpreasfințitului au fost…
La numai câteva zile după ce Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis înființarea Patriarhiei Române, statul venea cu o lege care recunoștea acest fapt istoric și sublinia consensul inițiativei. Sinodul a decis înființarea Patriarhiei Române în data de 4 februarie 1925, ca urmare a unui proces început imediat după Marea Unire. La 12…
Asociația „Treime de Arhierei”, organizația filantropică a Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Bacău, a desfășurat sâmbătă mai multe activități caritabile care se încadrează în tematica Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor. Mai multe persoane vulnerabile social au beneficiat de servicii medicale gratuite la așezământul socio-medical și educațional al asociației. Astfel, 20 de pacienți, dintre…
Zece familii din Motru, județul Gorj, și-au serbat nunta de aur sâmbătă, 24 februarie, în ziua de Dragobete, dedicată iubirii în cultura populară românească. Ei au marcat momentul aniversar prin rugăciune alături de preoții comunității. Soții și soțiile lor au venit la Biserica „Sfânta Treime” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a Parohiei Motru II, unde părintele…
În perioada 27 februarie – 19 martie, lucrările sculptorului Ion Irimescu vor fi expuse pentru prima dată la Iași, la Muzeul Unirii, cu ocazia împlinirii a 121 de ani de la nașterea marelui artist. Expoziția va fi organizată în cadrul celei de a patra ediții a evenimentului „Luna Sculptorilor Români”, prin colaborarea dintre Ateneul Național…