Flux de știri
13:17basilica.ro
Slujbă de sfințire la Palatul Copiilor din Craiova
Palatul Copiilor din Craiova a fost sfințit la finele săptămânii trecute, printr-o slujbă religioasă specială săvârșită de părintele Mihai Scorbură, slujitor la Paraclisul mitropolitan „Sfântul Gheorghe Vechi”. Cu prilejul festivității de deschidere a anului școlar 2013 – 2014, alături de copiii Grupului parohial „Tinerii Maicii Domnului”, părintele Mihai a împărțit celor prezenți la festivitate 500…
basilica.ro
12:48basilica.ro
Program eparhial pentru ajutorarea credincioșilor sinistrați
În cadrul activităților social-filantropice desfășurate de Arhiepiscopia Dunării de Jos pentru sprijinirea persoanelor sinistrate din județul Galați, zilele acestea se derulează un nou program eparhial, prin care fiecare familie afectată de revărsările de ape primește pături și pilote. Conform documentelor întocmite de preoții parohi din zonele sinistrate și transmise Centrului eparhial prin ppcc protoierei, numărul…
basilica.ro
12:21basilica.ro
Ziua internațională a persoanelor în vârstă sărbătorită la Reșița
Iarna bătrâneții vine peste toți, la timpul ei, dar cei care poartă deja aceste straie merită toată atenția pe care le-o pot acorda cei mai tineri, din jurul lor. Pentru că Adunarea Generală a Națiunilor Unite a desemnat în 14 decembrie 1990 ca ziua de 1 octombrie să fie zi internațională a persoanelor în vârstă…
basilica.ro
12:05basilica.ro
Conferință-eveniment la Broșteni, jud. Mehedinți
La Broșteni, în județul Mehedinți, a avut loc pe 29 septembrie o conferință-eveniment, integrată în cadrul zilelor comunei, după cum ne-a precizat Cătălin Cernătescu. Sub genericul „Sărbătorile de iarnă și tradițiile gastronomice în Broștenii Mehedințiului”, conferința care face parte din activitățile proiectului cultural „Identitate etnofolclorică în Broștenii Mehedințiului – restituire a patrimoniului imaterial local” finanțat…
basilica.ro
11:34basilica.ro
Întrunire a Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei
Ierarhii membri ai Sinodului Mitropolitan al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei s-au întrunit ieri, 30 septembrie, în ședință de lucru la Reședința patriarhală. Lucrările au fost deschise de către președintele Sinodului Mitropolitan, Preafericitul Părinte Daniel, Arhiepiscopul Bucureștilor, Mitropolitul Munteniei și Dobrogei, Locțiitor al tronului Cezareei Capadociei și Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. S-a discutat despre alcătuirea unui…
basilica.ro
11:31basilica.ro
Zi de sărbătoare în Patriarhia Română
Ieri, 30 septembrie 2013, a fost zi de sărbătoare în Patriarhia Română. 21 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanți ai autorităților de stat, centrale și locale, personalități ale vieții publice românești, membri ai Permanențelor Consiliului Național Bisericesc și ai Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, clerici și mireni s-au rugat și…
basilica.ro
11:25basilica.ro
Octombrie, luna Cercului cultural-religios ASPPIR (Ateneul Sfinților Mc. Pantelimon și Cuv. Parascheva – Inspirație și religie)
Miercuri, 2 octombrie 2013, de la orele 18.30, va debuta seria de evenimente dedicată celebrării celei de a cincea aniversări a Cercului ASPPIR (Ateneul Sfinților Mc. Pantelimon și Cuv. Parascheva – Inspirație și religie), acțiune creștină a tinerilor participanți la orele de cateheză Hristos împărtășit copiilor de la parohia Sf. Pantelimon – Foișorul de Foc…
basilica.ro
11:10basilica.ro
Sfințirea bisericii parohiei Grănicești II
Biserica Parohiei sucevene Grănicești II a fost resfințită duminica aceasta. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, informează TRINITAS TV. La final, preotul paroh a fost hirotesit iconom-stavrofor. Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Grănicești, Suceava, a fost construită în jurul anului 1758.
basilica.ro
10:49basilica.ro
Deschidere de an academic la Baia Mare
Studenții Centrului Universitar de Nord din Baia Mare s-au întors la cursuri. Cu această ocazie, în Catedrala episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, Preasfințitul Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie și o slujbă de Te Deum, informează TRINITAS TV. După slujbe a urmat festivitatea de deschidere, organizată de…
basilica.ro
10:21basilica.ro
350 ani de rugăciune la Rogoz, în Maramureș
Romfilatelia sărbătorește aniversarea a trei secole și jumătate de la începerea construirii Bisericii de lemn din Rogoz prin realizarea unei emisiuni de mărci poștale, informează TRINITAS TV. Bisericile de lemn sunt recunoscute pentru simplitatea și echilibrul volumelor, dar și al proporțiilor, fiind realizări tehnice și artistice populare de mare valoare. Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și…
basilica.ro
09:56basilica.ro
La vârsta înțelepciunii
Preoții și preotesele pensionari din Protopopiatul Sibiului s-au întâlnit astăzi la Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul sibian Trei Stejari, în cadrul unei acțiuni organizate de Departamentul Social al Eparhiei. Preasfințitul Părinte Andrei Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat cu această ocazie o slujbă de Te Deum, informează TRINITAS TV. Este deja…
basilica.ro
09:39basilica.ro
Trei lăcașuri de închinare târnosite în Gorj și Vâlcea
Trei lăcașuri de închinare s-au înveșmântat de sărbătoare duminică 29 septembrie. Bisericile din Dumbrăveni – județul Gorj, Drăgoești și Păușești Măglași – din Vâlcea au fost cercetate fiecare în parte de arhiereul locului, care a săvârșit la ales ceas de praznic Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, informează „Ziarul Lumina”. Credincioșii din Parohia Dumbrăveni, comuna Crasna, județul…
basilica.ro
09:14basilica.ro
Sfințiri și binecuvântări arhierești în Transilvania
În ultima duminică a lunii septembrie, mai multe comunități transilvane au fost binecuvântate de ierarhii care au săvâșit slujbe de sfințire ale lăcașelor de cult și Sfânta Litughie. De asemenea, credincioșii au fost îndemnați să răspundă chemării adresate de Mântuitorul Iisus Hristos de a iubi pe vrăjmași și de a face bine celor ce ne…
basilica.ro
08:43basilica.ro
Vizite pastorale în Mitropolia Banatului
În Duminica a XIX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Arad, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, a slujit în Parohia Rusca, Protopopiatul Caransebeș, iar Preasfințitul Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala mitropolitană din Timișoara, informează „Ziarul Lumina”. Credincioșii de…
basilica.ro
00:00basilica.ro
1 octombrie 1782 – A trecut la cele veșnice în Huși, Episcopul de Huși Inochentie
1 octombrie 1782 – A trecut la cele veșnice în Huși, Episcopul de Huși Inochentie. Frate de mănăstire la Neamț, călugărit la Putna, „dichiu” (econom, administrator) la Episcopia de Rădăuți (1750-1752). La 27 mai 1752, ales Episcop la Huși, păstorind până la moarte. A rezidit din temelie Catedrala episcopală, cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și…
basilica.ro
21:19basilica.ro
Depozitul de colportaj Lumini de sărbători
Depozitul de Colportaj „Lumini de sărbători I” din Capitală a fost inaugurat în această după-amiază. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în prezența mai multor ierarhi din Sfântul Sinod. „E o lucrare necesară pentru că trebuie și alese obiectele bisericești, trebuie să cultivăm și frumusețea și eleganța…
basilica.ro
20:57basilica.ro
Un nou an academic la Alba Iulia
Studenții și corpul profesoral de la Universitatea „1 decembrie 1918” din Alba Iulia au participat astăzi la o slujbă de Te Deum, la Catedrala Reîntregirii, cu ocazia începutului noului an academic. Printre aceștia s-au aflat și studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din oraș, informează TRINITAS TV. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte…
basilica.ro
20:47basilica.ro
Vizită pastorală în Parohia Rusca
În Duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Rusca, Protopopiatul Caransebeș. Cu acest prilej, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, după cum ne-au mărturisit Diac. Nicolae Codrea și Darius Herea. În cuvântul adresat credincioșilor, ierarhul bănățean a precizat: „Am…
basilica.ro
20:32basilica.ro
Concert în parohia Sfânta Cruce – Torino II
Vineri, 27 septembrie 2013, în Parohia „Sfânta Cruce” – Torino II a avut loc concertul celor două coruri ale parohiei, coordonate de Preotul Iustin Iulian Androne: Corul psaltic bărbătesc Dynamis și Corala mixtă Anghelos. Acest concert a fost susținut în cadrul celei de a IX-a ediție a manifestației Torino SpiritualitÃ, organizată de Regiunea Piemonte în…
basilica.ro
20:24basilica.ro
Hram la Cagliari, Italia
Duminică, 29 septembrie 2013, Parohia „Sfântul Sfințit Mucenic Antim Ivireanul” din Cagliari și-a sărbătorit ocrotitorul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de părintele Andrei Agape împreună cu părintele Lucian Tătaru, paroh la Parohia „Sfântul Mucenic Acachie” din Catanzaro-Crotone, informează episcopia-italiei.it Ziua s-a încheiat prin săvârșirea Tainei Sfântului Maslu în Biserica „San Martino” din orașul Oristano.
basilica.ro