În Duminica a XXX-a după Rusalii, Astăzi, 29 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oficiat slujba de resfințire a bisericii parohiei Vatra Satului cu hramul Adormirea Maicii Domnului din comuna Berevoiești, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei Argeşului. În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinția Sa a mulțumit…
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat duminică, 29 noiembrie 2015, în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul anteprăznuirii hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii, care-l are ca ocrotitor pe Sfântul Ierarh Andrei Șaguna, după cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie, alături de părinții slujitori ai…
La Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va sluji împreună cu Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, la Catedrala Patriarhală. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul…
Și anul acesta, în zilele premergătoare sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie împreună cu preoții, diaconii și credincioșii eparhiei se află în slujire filantropică și misionară. Sunt vizitați cei bolnavi și singuri, organizându-se mai multe colecte de întrajutorare a celor nevoiași. Vineri, 27 noiembrie 2015,…
Membrii Consiliului Parohial al Parohiei Șega 1 din Protopopiatul Arad, însoțiți de credincioși, au vizitat sâmbătă, 28 noiembrie, 2015, Centrul de Primire Minori din Arad, împărtășind minorilor daruri specifice sărbătorilor de iarnă, după cum ne-a precizat Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial. Centrul asigură copiilor condiţii de locuit de bună calitate şi asemănătoare mediului familial, dar…
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, a oficiat duminică, 29 noiembrie 2015, Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală din București. Preasfinția Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai catedralei. Iisus întotdeauna face apel la libertatea acestui tânăr În cuvântul de învăţătură rostit după citirea Pericopei Evanghelice (Luca XVIII, 18-27), Preasfinţitul…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a aflat în 29 noiembrie 2015 în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Cernica din judeţul Ilfov, unde a participat la Sfânta Liturghie. Prin milostenie omul poate dobândi viaţa veşnică În cuvântul de învăţătură rostit la finalul Sfintei Liturghii, Patriarhul României a arătat că Pericopa Evanghelică citită astăzi,…
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a participat duminică, 29 noiembrie 2015, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Episcopală Înălțarea Domnului, din municipiul Slobozia, după cum informează site-ul oficial al Eparhiei. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat Pericopa Evanghelică care prezintă pe tânărul dregător care dorea viaţa veşnică, despre îndemnul adresat de…
În această seară, 29 noiembrie 2015, la Catedrala Patriarhală va fi aşezată spre închinarea credincioşilor Racla cu Moaştele Sfântului Apostol Andrei de la Paraclisul Reşedinţei Patriarhale cu hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. După Slujba Privegherii săvârşită în cinstea Sfântului Apostol Andrei, Sfintele Moaşte vor fi purtate în procesiune, începând cu ora 18:00, în jurul Catedralei…
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, aniversează în 29 noiembrie 2015 şase ani de la întronizarea ca Episcop al Eparhiei Devei şi Hunedoarei. Preasfinția Sa s-a născut la 31 decembrie 1968 în Huta-Chiuiești, Jud. Cluj. Studii la Liceul Troian Vuiadin Cluj-Napoca (1984-1988) și la Seminarul Teologic din Craiova (1988-1992), continuate la Facultatea de Teologie…
Membrii Academiei Române s-au reunit joi, 26 noiembrie 2015, în Adunare generală pentru alegerea unui nou Vicepreşedinte, precum şi pentru alegerea de noi membri titulari, corespondenţi şi de onoare, după cum informează site-ul oficial al Mitropoliei Ardealului. Prin vot secret au fost aleşi 20 de noi membri, după cum urmează: 5 membri titulari, 5 membri…
La Duminica a XXX-a după Rusalii membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Cernica, județul Ilfov. Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va sluji laBisericaSfânta Treime Călăraşi, Protopopiatul…
În cadrul manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei la Galaţi, în data de 28 noiembrie 2015 a fost săvârşită slujba de sfinţire a picturii capelei Sf. Spiridon din incinta Spitalului de Pneumoftiziologie din Galaţi, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei. Evenimentul a debutat cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către…
În Sala Paşilor Pierduţi din cadrul Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a avut loc joi, 26 noiembrie 2015, concertul de muzică bisericească Cantată alegorică la Sfântul Apostol Andrei, după cum ne-a transmis Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei. În debutul concertului a…
În data de 26 noiembrie 2015, Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galaţi a fost gazda tradiţionalului simpozion ştiinţific interseminarial organizat în cadrul manifestărilor pastoral-liturgice şi cultural-educaționale închinate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul municipiului Galaţi şi al întregului neam românesc. Totodată, evenimentul a marcat şi 25 de ani de la reînfiinţarea Seminarului teologic andreian. Tema de…
Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, aniversează astăzi, 28 noiembrie 2015, şase ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscop. Înaltpreasfinţia Sa s-a născut la 4 iunie 1936 în Timișoara. A studiat la Liceul Diaconovici Logadin Timișoara (1946-1953), la Institutul Teologic Universitar din București (1953-1957), cursuri de doctorat tot acolo (1957-1960), doctor în teologie din 1972;…
Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei la Dunărea de Jos a început la Galaţi, vineri, 27 noiembrie, prin tradiţionala procesiune Călători pe calea sfinţilor, după cum ne-a precizat Pr. Gabriel Molocea, Consilier misionar şi mass-media al Eparhiei. În faţa Universităţii Dunărea de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a întâmpinat delegaţia condusă de Preasfinţitul Părinte…
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, a acordat din partea Arhiepiscopiei Târgoviştei, pentru anul şcolar în curs, 15 Burse de excelenţă Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, pentru tineri merituoşi din Eparhie, în valoare totală, lunară, de 4.000 lei, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei. În fiecare an, cu…
În organizarea Consulatului General al României la Seghedin (Szeged), din Ungaria, vineri, 27 noiembrie 2015, în sala de ceremonii a hotelului Tisza, din acest oraș, au avut loc festivitățile dedicate aniversării Zilei Naționale a României, după cum informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. La acest eveniment important din viața oricărui român,…
Seria conferințelor duhovnicești de la Catedrala Veche, a ajuns la cea de-a patra manifestare concretizată prin întâlnirea dintre credincioșii Parohiei Arad-Centru și părintele prof. univ. dr. Cristinel Ioja, președintele senatului Universității Aurel Vlaicu din Arad și preot slujitor al Parohiei Arad-Centru. În sala de festivități a parohiei, vineri seara, 27 noiembrie 2015, de la ora…