„Mai puțină risipă, mai mult Bine pentru tine, pentru planetă pentru viitor” este titlul primului Ghid de prevenire a risipei de alimente în Republica Moldova, realizat de Banca de Alimente cu sprijinul Kaufland Moldova. Primii care au avut ocazia să răsfoiască Ghidul au fost aproximativ 100 de elevi și profesori ai Școlii primare „Grigore Vieru”…
Mănăstirea Putna a donat un brad de 12 metri înălțime pentru esplanada Catedralei Patriarhale din București. Bradul din Bucovina oferit de Părintele Arhimandrit Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna, a fost instalat între Catedrala Patriarhală ă și Clopotniță și împodobit în cursul zilei de joi. Întregul ansamblu de pe Dealul Patriarhiei este împodobit cu lumini în…
Fundația Providența, în parteneriat cu Fundația World Vision Romania, derulează, în perioada octombrie 2022 – ianuarie 2023, proiectul „Ukraine Crisis Response” prin care refugiații ucraineni pot lua parte la activități specifice Nașterii Domnului. Scopul activităților derulate de fundație este de a răspunde nevoilor emoționale și educaționale ale copiilor refugiați. „Îmi place la Iași pentru că…
Biroul de Presă al Patriarhiei Române a transmis un comunicat referitor la programul slujbelor de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie 1989. Slujbe vor fi oficiate în biserici, dar și la monumente sau locuri semnificative pentru evenimentele din 1989 în zilele de 20, 21 și 22 decembrie. Slujbe de pomenire a eroilor Revoluției din decembrie…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei” din Galați a organizat miercuri serbarea dedicată Nașterii Domnului la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”. La eveniment au participat sute de oameni. Serbarea de anul acesta fost organizată sub genericul „Rugăciunea colindătorilor” și a cuprins scenete, colinde tradiționale, urarea cu plugușorul, cu capra, cu sorcova, precum…
Dumitru Pop Tincu, sculptorul crucilor din Cimitirul Vesel de la Săpânța, a trecut la cele veșnice joi, la vârsta de 67 de ani. „Azi ne-a părăsit, după o grea suferință, marele meșter Dumitru Pop Tincu din Săpânța (25 august 1955 – 15 decembrie 2022), crucer, sculptor, pictor și poet, Tezaur Uman Viu, Ambasador al Turismului…
Sala de protocol a Gării Burdujeni din municipiul Suceava va găzdui duminică un concert caritabil. Scopul demersului este susținerea financiară a investigațiilor și tratamentului medical de care are nevoie Sebastian, un copil diagnosticat cu leucemie. Evenimentul este organizat de Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cartierul sucevean Burdujeni. Vor concerta: Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanul”, dirijor:…
Parohia românească din Adelaide, Australia, și-a serbat hramul duminică, prilej cu care Episcopul Mihail a binecuvântat pictura bisericii. Sărbătoarea a fost precedată de slujba Vecerniei unite cu Litia, oficiate sâmbătă seară de Preasfințitul Părinte Mihail împreună cu Părintele Paroh Viorel Stoica. Seara s-a încheiat cu Acatistul Sfântului Nicolae și un cuvânt de învățătură oferit de…
Preşcolarii Grădiniţei „Buna Vestire” a Patriarhiei Române au avut joi serbarea de Crăciun, cu participarea părinţilor şi a bunicilor lor. Copiii au cântat colinde, au recitat poezii și s-au bucurat de Moș Crăciun care le-a oferit daruri, informează Ziarul Lumina. Părintele Ciprian Chirițoiu, de la Parohia Manu Cavafu, Protopopiatul Sector 4 Capitală, a rostit un…
„Ortodoxia învățăturii dogmatice a colindelor este fără cusur”, a subliniat miercuri Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, delegatul Patriarhului Daniel la concertul tradițional de colinde susținut de studenții Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București. „Foarte mulți teologi au studiat acest tip de creație populară, concluzia unică fiind aceea că ortodoxia învățăturii dogmatice a colindelor este…
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a oficiat marți Sfânta Liturghie la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, care și-a serbat ocrotitorul. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a afirmat în cuvântul de învățătură că Sfântul Ierarh Dosoftei a lucrat desăvârșit Fericirile din Sfânta Scriptură. Ierarhul i-a asigurat pe credincioși că nimic nu îi va putea…
Mănăstirea Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor a trimis marţi produse alimentare pentru familii fără posibilităţi materiale şi instituţii de ocrotire socială din Episcopia de Bălţi. Darurile au ajuns la Bălți prin campania „Daruri în cinstea Pruncului Iisus” desfășurată de Mănăstirea Hadâmbu în apropierea Crăciunului. Darurile au fost duse prin intermediul Arhimandritului Nicodim Gheorghiţă, stareţul mănăstirii ieşene.…
Protopopul și clericii Sectorului 2 al Capitalei i-au colindat joi pe pacienții Centrului de îngrijiri paliative „Sf. Nectarie” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Oaspeții au adus atât vestea cea bună a Nașterii Domnului, cât și daruri pentru pacienți. Astfel, instituția a primit un concentrator de oxigen achiziționat prin implicarea Protoieriei Sector 2 Capitală și a parohiilor Andronache…
Parohia „Sf. Ioan Botezătorul” din orașul botoșănean Bucecea a omagiat-o joi pe credincioasa din comunitate care a împlinit vârsta de o sută de ani, Ana Moruz. Sărbătorita spune că „o viață sănătoasă atât duhovnicește, cât și trupește este clădită prin multă mișcare, multă rugăciune, post și principii creștine”. Alături de paroh și credincioși s-au implicat…
Primarul General al Vienei, dr. Michael Ludwig, s-a întâlnit joi cu preoții parohi ai comunităților românești din Capitala Austriei. Edilul a dorit să-și exprime susținerea pentru intrarea României în spațiul Schengen și să transmită asigurări că românii din Viena vor găsi un sprijin permanent în persoana sa. Primarul s-a întâlnit cu Părintele Nicolae Dura, parohul comunității…
Grupul vocal tradițional „Ai lui Ștefan noi oșteni” de la Liceul „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, Suceava, a colindat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe parohii românești din Germania. Prima parohie la care grupul sucevean a susținut un concert de colinde a fost „Sf. Nicolae și Sf. Epictet și Astion” din Duisburg. În cea…
Preasfințitul Părinte Varlaam a oficiat joi Sfânta Liturghie la hramul Bisericii „Sfântul Elefterie – Nou” din Capitală. Ierarhul l-a evocat pe Sfântul Sfințit Mucenic Elefterie, descendent al unei familii convertite la creștinism de Sf. Ap. Pavel și devenit diacon la 15 ani, preot la 18 ani și episcop la 20 de ani. Preasfinția Sa a…
Grupul Psaltic Anastasis şi mai mulţi artişti populari vor susţine duminică un concert de colinde la Paraclisul Catedralei Naţionale. Evenimentul va avea loc în 18 decembrie, de la ora 17:00. Artiştii populari care vor concerta sunt: Ancuţa Corlăţan, Daniel Pop, Maria Beatrice Băndoiu, Nicu Mâţă, Ana Maria Pătrăşcioiu, Gabriel Dumitru, Narcisa Băleanu şi Oana Bogza Pintea. Vor…
Preotul Mircea Alexă Uță împreună cu un grup de credincioși din Parohia bucureșteană Apărătorii Patriei 2 au vizitat marți parohia „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Apostol Andrei” din orașul Căușeni, Republica Moldova. Cele două comunități parohiale sunt înfrățite, în baza unui acord semnat la finalul anului trecut. Parohia din Căușeni și-a serbat marți hramul secundar,…
Moș Crăciun i-a vizitat miercuri pe cei 38 de copii sprijiniți în cadrul Centrului de zi „Sfânta Sofia” al Arhiepiscopiei Bucureștilor. În cadrul serbării, intitulată „Podoabe meșteșugite, de mânuțe făurite, de copilași dăruite…”, au fost expuse lucrări cu tematică de Crăciun realizate de beneficiarii centrului, iar cei mici au susținut un concert de colinde la…