La Mănăstirea Ciolanu din judeţul Buzău a avut loc timp de o lună un concurs de toacă, intitulat „Chemarea la rugăciune”. Evenimentul a fost organizat, în contextul „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, Societatea Națională a Femeilor Ortodoxe Române – Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei (SNFOR – ABV), în colaborare cu Sectorul…
CFR Călători își mărește temporar capacitatea de transport în perioada 10-15 octombrie, pentru preluarea fluxului de pelerini care merg să o cinstească pe Sfânta Parascheva. Anunțul a fost făcut într-un comunicat preluat în presa locală. Astfel, în zilele de 11/12, 12/13 şi 13/14 octombrie, va circula suplimentar trenul InterRegio 10663 Bucureşti Nord, cu plecare la…
În perioada 1-30 octombrie poate fi admirată la „Tunelul Timpului” aflat pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca expoziția „Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului și Clujului – sub cupola Centenarului (1921-2021). Biserică – Punți – Comunitate”. Expoziţia este organizată de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului în colaborare cu Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, filiala…
Parohia românească „Sfântul Ierarh Nicolae” din Torino va avea un nou lăcaş de cult. În acest scop, Părintele Protopop Marius Floricu din Protopopiatul Piemonte I și Părintele Nicolae Telpiz, parohul Parohiei „Sf. Nicolae”, s-au întâlnit luni cu Președintele Circumscripției Vl a municipalității Torino, Valerio Lomanto. Întrunirea a reprezentat o etapă importantă în formalizarea concesiunii locașului…
Mitropolitul Teofan a binecuvântat noua clădire a Liceului „Varlaam Mitropolitul” din Iași miercuri, de Ziua Internațională a Profesorului, cunoscută în România ca Ziua Educației. La eveniment au participat reprezentanți și invitați ai Centrului Eparhial Iași, ai Inspectoratului Școlar Județean Iași, cadre didactice și elevi. Părintele Mitropolit Teofan a slujit împreună cu Părintele Arhimandrit Hrisostom Rădășanu…
Klaus Kenneth va susține marți, 11 octombrie, conferința „Tinerii și călătoria spre Adevăr”, organizată de ASCOR Timișoara la Universitatea de Vest. Invitatul ASCOR Timișoara este autorul cărții „2.000.000 de kilometri în căutarea adevărului“. A trecut prin religiile orientale și printr-o viață zbuciumată, plină de căutări, până când l-a cunoscut pe Sf. Sofronie de la Essex…
Concursul Național „Sfânta Scriptură – izvor al înțelepciunii și al inspirației” are loc în perioada 3 octombrie – 11 noiembrie. Competiția este organizată de Arhiepiscopia Târgoviștei împreună cu Asociația Profesorilor de Religie – filiala Dâmbovița și Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște. Scopul concursului este de a stimula tinerii să citească…
La început de an universitar, Librăria Cărților Bisericești oferă reduceri de preț la manuale și dicționare de teologie. Astfel, lucrările din categoria menționată pot fi achiziționate de pe site-ul cartibisericesti.ro cu o reducere de 30%. Între manualele disponibile se numără cele de Dogmatică, Liturgică, Patrologie, Apologetică sau de studiul Noului și Vechiului Testament, precum și…
Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” oferă și anul acesta burse elevilor, studenților, masteranzilor și doctoranzilor în valoare de 103.200 de lei. Bursele sunt grupate astfel: 18 pentru elevi, 12 pentru studenți , 3 pentru masteranzi și 1 pentru doctoranzi. Valoarea burselor este în funcție de studiile urmate astfel că cele 18 bursele destinate elevilor sunt în cuantum…
Cea de a XV-a ediție a Congresului Naţional Catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” se desfășoară la Mănăstirea Caraiman din județul Prahova în perioada 5-7 octombrie. Sunt prezentate și rezultatele proiectului național „Alege școala!”, de prevenire a abandonului școlar, iar participanții discută despre nevoile tinerilor. În premieră, la congres iau parte și tineri implicați în programe. În…
La Mănăstirea Cernica a avut loc miercuri o slujbă de pomenire pentru Părintele Dumitru Stăniloae, de la a cărui trecere la Domnul s-au împlinit 29 de ani. Slujba de pomenire, precedată de Sfânta Liturghie, a fost oficiată de Pr. conf. Gheorghe Holbea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, împreună cu mai mulţi părinţi…
Simpozionul aniversar „Istorie, cultură și spiritualitate în Banat” este organizat Mitropolia Banatului împreună cu Filiala din Timișoara a Academiei Române și Asociația Cultural-Filantropică „Ioan Oprea” Timișoara. Evenimentul are loc în contextul aniversării a 75 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului și se desfășoară în perioada 9-11 octombrie la Timișoara. Luni dimineața, la ora 09:00…
Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei transmite un mesaj pelerinilor care se îndreaptă zilele acestea spre Iași pentru a o cinsti pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Pelerinajul se deschide sâmbătă, 8 octombrie. La Iași vor fi aduse și moaștele Sfântului Paisie de la Neamț. Vezi programul evenimentelor. Mitropolitul Teofan le transmite pelerinilor să meargă în pace…
La Biserica „Sf. Nicolae și Sf. Români” din Sascut Sat – Schineni, județul Bacău, s-a desfășurat marți Sinaxa preoților din Protoieria Sascut, prilej cu care Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim l-a instalat protopop pe parohul local, Părintele Alexandru Grigoraș. Evenimentul a beneficiat și de prezența Episcopului Canadei. Ziua a debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte…
Noul Ambasador al Republicii Italiene în România, Excelența Sa domnul Alfredo Maria Durante Mangoni, s-a aflat miercuri în vizită de prezentare la Patriarhia Română. Redăm comunicatul de presă transmis de Sectorul relații bisericești, interreligioase și comunități bisericești externe al Patriarhiei Române: În data de 5 octombrie 2022, la Reşedinţa Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a…
Editura Basilica a Patriarhiei Române prezintă o nouă ediție a „Canoanelor Bisericii Ortodoxe”, în trei volume bilingve, greacă-română. Traducerea este realizată de Pr. Răzvan Perșa, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Acesta spune în introducerea lucrării că „traducerea încearcă să adapteze textul canonic la standardele lingvistice, culturale și teologice ale timpului nostru”.…
Mănăstirea Oașa și Arhiepiscopia Alba Iuliei au organizat două tabere de tineret care s-au desfășurat în paralel la Schitul Găbud din județul Alba: Tabăra de toamnă „Trup și suflet” (16 – 26 septembrie), la care au participat 120 de tineri din țară, și „Școala de fotografie” (20 – 25 septembrie), la care au participat 12…
La Centrul social-pastoral Sfânta Cruce – Caraiman are loc în perioada 5-7 octombrie Congresul Naţional Catehetic Hristos împărtăşit copiilor, ediţia a XV-a. Patriarhul Daniel a trimis la acest eveniment un mesaj în care i-a apreciat şi încurajat pe cei care au contribuit la reuşita acestui proiect în decursul celor cincisprezece ani. Patriarhul României a precizat…
„Există cercetători care studiază creierul și viața obișnuită a oamenilor; aceștia constată că un om obișnuit, fără practica vieții spirituale, care nu are în mod explicit program pentru a se ruga, pentru a medita, pentru a citi un text sfânt, un astfel de om, peste zi, este în maximum 10 procente conștient de viața pe…
Reprezentanții Organizației Internaționale a Muncii, ai UNESCO și UNICEF și ai Education International au adoptat o declarație comună publicată miercuri, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Profesorului și în care îl citează pe filosoful John Dewey: „Ca să formăm elevii pentru mâine, nu putem preda astăzi la fel ca ieri”. Tema din acest an a zilei…