Final de proiect Alege Școala!, la Râmnicu Vâlcea

În Sala de festivități a Complexului cultural-spiritual „Sfântul Antim Ivireanul” din incinta Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Râmnicului a avut loc astăzi, 16 iulie 2013, sesiunea festivă de închidere a proiectului „Alege Școala!”, organizat de Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional în parteneriat cu Fundația World Vision România, eveniment binecuvântat prin prezența Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, după cum informează arhiram.ro.

La eveniment au fost prezenți Pr. Inspector patriarhal Constantin Naclad, inițiatorul proiectului, Diac. George Jambore, Inspector patriarhal în cadrul Sectorului Teologic-Educațional al Patriarhiei Române, Domnul Romeo Moșoiu, Consilierul în cadrul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Conf. Univ. Dr. Remus Grigorescu, Inspector General al ISJ Vâlcea, Prof. Daniela Ionescu, Inspector de Religie în cadrul ISJ Vâlcea, Pr. Constantin Cârstea, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Râmnicului, Pr. Constantin Olariu, Inspector pentru Catehizarea Tineretului în cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, Pr. Ionuț Sandu, formator în cadrul proiectului, și Domnul Constantin Ionașcu din cadrul Fundației World Vision România, filiala Râmnicu Vâlcea.

În deschiderea manifestării festive Pr. Inspector patriarhal Constantin Naclad, moderatorul întâlnirii, a ținut un cuvânt de deschidere, urmat de prezentarea filmului privind modul de implementare și activitățile desfășurate în cadrul Proiectului „Alege Școala!”. Apoi, Părintele Inspector Diac. George Jambore a făcut o prezentare sintetică a realizărilor din cadrul Proiectului „Alege Școala!” înregistrate la nivelul Arhiepiscopiei Râmnicului.

În cuvântul de binecuvântare și felicitare adresat celor peste 100 de participanți, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul a spus: „Este un moment festiv și de bucurie pentru că un proiect atât de important s-a încheiat, cel puțin din punct de vedere tehnic, pentru că el va continua cu rezultatele pe care dorim să le avem în teren, adică în parohii și în școli, cu acești copii care au ales să fie ajutați de către Biserică și de către instituțiile implicate în acest proiect Alege Școala!, pentru a fi educați și a li se da o șansă în parcursul vieții lor. Instituțiile care s-au implicat – Patriarhia Română, Organizația World Vision România, Ministerul Educației, Guvernul României, școala în general și celelalte instituții au înțeles că este necesară implementarea acestui proiect, dar pe de altă parte responsabilitatea cade pe persoanele implicate, încât bucuria este pe măsura implicării și a dăruirii… Bucuria mare este a copiilor, pentru că au avut această posibilitate și șansă de a participa la proiectul Alege Școala! Rezultatele pe care le-am văzut astăzi sunt rezultatele muncii sfințiilor și domniilor voastre pentru că v-ați implicat. Vă felicit pe fiecare dintre dumneavoastră și vă mulțumesc ca și ierarh, în numele Arhiepiscopiei Râmnicului, că v-ați implicat în acest proiect. Mulțumim celor care au gândit acest proiect atât de necesar pentru Biserica și țara noastră, celor care au investit material în proiectul acesta de la Patriarhia Română, Organizația World Vision și celelalte instituții, ministerelor implicate și școlilor care au avut capacitatea de a coopera cu Biserica, cu preoții, în vederea implementării acestui proiect.”

Totodată Preasfinția Sa a transmis tuturor celor prezenți binecuvântarea și dragostea părintească a Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului.

Rând pe rând, fiecare dintre invitații de seamă au rostit alocuțiuni dedicate momentului festiv, iar la final au luat cuvântul preoți care au desfășurat activități în cadrul proiectului și copii premiați sau care au participat la tabere.

La final, Grupul de copii „Vocea Topologului” de la Centrul Parohial Galicea condus de Părintele Ion Tițu a prezentat un scurt program de cântări religioase.

Proiectul „Alege Școala!” are ca scop prevenirea și combaterea fenomenului de părăsire timpurie a școlii și a delicvenței juvenile, prin dezvoltarea unor soluții alternative de tip „Școala de duminică”, necesare asigurării educației morale de bază și motivației pentru studiu a copiilor din mediul rural și urban, cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, proiectul „Alege Școala!” a fost implementat de către Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română, prin Sectorul teologic-educațional, beneficiind de finanțare nerambursabilă de la Fondul Social European, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, Axa prioritară 2 „Corelarea învățării pe tot parcursul vieții cu piața muncii”, Domeniul major de intervenție 2.2 „Prevenirea și corectarea părăsirii timpurii a școlii”.

În proiect, din Arhiepiscopia Râmnicului au fost înscriși 86 de preoți, 18 profesori de religie și 1020 copii. În cei trei ani de implementare, au avut loc opt sesiuni de formare la Mănăstirea Hurezi pentru preoți și profesori, iar 322 de copii, din cele 87 parohii înscrise în proiect, au beneficiat în mod gratuit de o săptămână în Taberele de la Tismana (2011) și Bușteni (2012).

În cadrul Concursului de creație organizat pe trei secțiuni: literară, artistică și multimedia s-au obținut următoarele rezultate: 869 premii la etapa pe parohie, 27 premii la etapa pe protopopiat, nouă premii la etapa eparhială și un premiu la etapa națională.

Proiectul arată preocuparea constantă a Bisericii pentru lucrarea educativ-misionară a noii generații, dar și o invitație de implicare în demersul de creștere a copiilor în iubirea lui Hristos.

Comentarii Facebook


Știri recente