Textele creștine din primele două secole prezintă o încercare de diferențiere clară față de iudaism. Atât Didahia, cât și Epistola atribuită Sfântului Apostol Barnaba constituie mărturii demne de luat în seamă în această privință.
Această situație se repetă și în privința separării Tainei Botezului de orice tip de purificare iudaică. În Epistola lui Barnaba întâlnim mai multe aspecte esențiale ale actului baptismal (mărturisirea de credință, legătura între Taina Botezului și Sfânta Cruce, precum și înnoirea spirituală dăruită) și care constituie tot atâtea elemente unice ale acestuia.
Importanța autorului anonim și a operei sale
Părerile patrologilor contemporani asupra autorului anonim care a compus Epistola atribuită Sfântului Apostol Barnaba sunt destul de diferite. Dacă Enrico Norelli și Claudio Moreschinni consideră că autorul procedează eficient în vederea prezentării unicității concepției creștine în raport cu legea iudaică, patrologul grec Stylianos Papadopoulos îl descrie pur și simplu drept „deviant” (Patrologia, vol. I, trad. lect. dr. Adrian Marinescu, Editura Bizantină, București, 2006, p. 179). Fără îndoială, contribuția esențială a autorului respectiv rămâne diferențierea clară a creștinismului de iudaism. De altfel, Enrico Norelli afirma: „Pentru autorul Epistolei lui Barnaba era vorba să prezinte acest iudaism ca o continuare a istoriei de neînțelegere și infidelitate a lui Israel, în timp ce creștinismul, în opoziție cu această formă a iudaismului, era prezentat ca adevăratul moștenitor al revelației divine și al tradiției profetice. În acest sens, Barnaba este o etapă reprezentativă a procesului de desprindere și de opoziție a creștinismului față de iudaism, o desprindere care se configurează aici nu numai ca un fapt, ci și ca o elaborare conștientă a unei ideologii antitetice, printr-o distrugere sistematică a premiselor ideologiei combătute” (Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, trad. Hanibal Stănciulescu și Gabriela Sauciuc, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 145). Nu aderăm în totalitate la opinia cercetătorului italian care prezintă aici un limbaj pur politic. În nici un caz nu putem vorbi de două ideologii contrare, ci de două interpretări diferite și căi care deveniseră brusc separate. Creștinismul trebuia să se desprindă de iudaism, iar această desprindere trebuia făcută suficient de vizibil încât persoanele neimplicate să conștientizeze că nu este vorba de o separare sectară. Creștinismul nu era o simplă sectă iudaică. De aceea, autorul Epistolei combate sistematic iudaismul, încercând să prezinte diferențele esențiale ale creștinismului față de acesta. În altă ordine de idei, trebuie remarcat faptul că una dintre aceste diferențieri apare odată cu prezentarea Tainei Botezului, aceasta fiind și tema principală a cercetării noastre.
Există o relație între Botezul creștin și circumcizia iudaică?
Cercetătorul Everett Ferguson a identificat aspectul esențial care diferențiază în concepția autorului anonim Botezul creștin de practica spălărilor ritualice în iudaism: crearea unui nou Legământ. Deși circumcizia face referire la Vechiul Legământ, în timp ce Botezul creștin trimite la Noul Legământ, încheiat cu Domnul Iisus Hristos, între ele nu există o relaționare în nici un fel. Botezul creștin este opus esențial spălărilor ritualice din iudaism. „Circumcizia iudaică era o pecete (9.6), dar discuția practicilor și instituțiilor iudaice nu o echivalează cu Botezul. Considerarea circumciziei are loc în capitolul al IX-lea și este contrastată cu o circumcizie spirituală. Așa cum am observat mai sus, contrapunctul între botezul iudaic și cel creștin nu este circumcizia, ci spălările rituale. Epistola se încadrează în linia gândirii primare creștine, care asocia echivalentul creștin al circumciziei nu cu Botezul, ci cu lucrarea lui Dumnezeu (în special a Duhului Sfânt) în inimă” (Baptism in the Early Church…, p. 214).
Legătura Botez – Cruce
Autorul anonim specifică legătura esențială dintre apa folosită pentru botezare și Crucea Domnului. „Să cercetăm dacă S-a îngrijit Domnul să ne descopere mai dinainte ceva despre apa șBotezuluiț și despre Cruce. Despre apă s-a scris, vorbind de Israil, că iudeii nu vor primi Botezul, ci-și vor întocmi ei altceva” (Epistola lui Barnaba, 11:1, în: „Scrierile Părinților Apostolici”, traducere, note, indici de pr. Dumitru Fecioru, col. PSB, vol. I, EIBMBOR, București, 1995, p. 152), iar în alt loc continuă explicând primele versete ale Psalmului 1: „Înțelegeți că a vorbit în același timp despre apă și despre Cruce. Iată ce vrea să spună profetul: „Fericiți cei care, după ce au nădăjduit în Cruce, s-au pogorât în apă; că plata lor, spune, este âla vremea saâ, o voi da atunci, spune profetul” (Epistola lui Barnaba, 11:8, p. 153)”. Prin aceste două citate se verifică lucrurile spuse anterior. Astfel, autorul Epistolei dorește să arate că poporul iudeu nu a primit adevăratul Botez deoarece și-au creat singuri diverse practici ritualice care au înlocuit în mod nefericit ceea ce ar fi trebuit să reprezinte pentru ei o adevărată Taină. El este ferm convins că iudeii au falsificat prin majoritatea ritualurilor lor adevăratele Taine apărute mai târziu prin creștinism. Legătura Botezului cu Sfânta Cruce apare în contextul în care autorul anonim consideră că doar prin această Taină se pot acorda iertarea păcatelor și înnoirea spirituală necesară pentru a dobândi adevărata mântuire în condițiile în care spălările ritualice iudaice sunt lipsite de orice putere purificatoare de acordare a iertării păcatelor.
Înnoirea și curățirea spirituală prin Taina Botezului
Există două texte esențiale cu privire la înnoirea și curățirea spirituală oferite de Taina Botezului. În primul dintre acestea se precizează: „Înnoindu-ne pe noi, prin iertarea păcatelor, ne-a dat alt chip, să avem suflet de copil, ca și cum ne-ar fi făcut din nou” (Epistola lui Barnaba, 6:11, p. 143), iar în cel de-al doilea se spune: „Și era un râu, care curgea din dreapta, și s-au ridicat din el arbori frumoși; și cel care va mânca din ei va trăi în veac (Iezechiel 47, 2; 47, 12-13). Vrea să spună că noi, care ne coborâm în apă plini de păcate și murdărie, ne ridicăm plini de roade în inimă, având, în Duhul, frica și nădejdea în Iisus” (Epistola lui Barnaba, 11:10-11, p. 153). Curățirea sufletească relatată aici de autorul anonim este relaționată cu iertarea păcatelor, un element care, așa cum observam în secțiunea anterioară a materialului, nu putea fi acordată de purificările ritualice din iudaism. Legea Veche nu putea să curățească nici un om de păcat, din punctul de vedere al credinței creștine. Mai mult decât atât, Botezul conferă noului inițiat o serie de daruri esențiale, cum ar fi: restaurarea chipului lui Dumnezeu, oferirea unui suflet nevinovat și, pe scurt, o recreare a întregii persoane. Iertarea păcatelor aduce cu sine elementul important al sădirii virtuților, afirmat de autorul anonim prin expresia roade în inimă. Aceste virtuți de bază primite prin Botez sunt frica și nădejdea în Iisus. Frica de Dumnezeu, precum știm, este considerată drept începutul înțelepciunii, în timp ce nădejdea este cea care ne însoțește pe drumul mântuirii. Opusul nădejdii, adică deznădejdea, reprezintă cea mai puternică armă a demonilor împotriva omului. O persoană deznădăjduită poate ajunge chiar și în pragul sinuciderii datorită atitudinii triste. Așadar, Botezul reprezintă, pe lângă acțiunea de iertare a păcatelor și înnoirea spirituală, un început al sădirii virtuților în noul creștin. Epistola lui Barnaba se dovedește un text esențial pentru analizarea Tainei Botezului în perioada primară a creștinismului. În materialul următor vom trece la interpretarea unui alt text principal din primele secole creștine: Păstorul lui Hermas. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 7 iulie 2011)
