Faza locală a concursului religios „Urmarea lui Hristos”

Faza locală a concursul religios „Urmarea lui Hristos”, aflat la a V-a ediție, s-a desfășurat sâmbătă, 14 februarie 2015, în județul Cluj.

Competiția, care se adresează elevilor din clasele a V-a și a VI-a, a început la ora 10:00, și s-a ținut în șase centre din județ: respectiv Cluj-Napoca, Gherla, Dej, Turda, Câmpia Turzii și Huedin. În municipiu, competiția s-a desfășurat la școala gimnazială „Horea” și au participat peste 100 de elevi, din cei 250 înscriși la această etapă a concursului. După o scurtă rugăciune făcută în fiecare clasă, elevii au primit subiectele, având la dispoziție două ore pentru rezolvarea cerințelor.

Potrivit inspectorului de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon, subiectele primite au vizat teme pe care elevii le-au studiat la clasă până la această dată și au fost concepute în așa fel încât elevii să își poată împărtăși cunoștințele și să arate modul în care se raportează la lucrurile pe care le-au învățat.

„Nu avem nici o îndoială că, la fel ca și în anii precedenți, vom regăsi lucrări foarte bune și frumos realizate, fapt care evidențiază dragostea acestor elevi față de Hristos, în primul rând, și față de disciplina religie”, a declarat inspectorului de religie al județului Cluj, pr. Marian Sidon

Rezultatele finale vor fi afișate în cursul zilei de marți. Cei care se vor califica vor participa la etapa județeană, ce va avea loc pe 14 martie la școala gimnazială „Horea” din Cluj-Napoca, potrivit Radio Renaşterea.

Comentarii Facebook


Știri recente

În imagini: Hirotonie la Mănăstirea Radu Vodă

Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Radu Vodă din București, sâmbătă, 23 ianuarie 2021. În cadrul slujbei, diaconul Adrian Stolnicu a fost hirotonit preot pe seama…