Evocări din copilărie: Episcopul vicar Sofian Brașoveanul

În contextul Zilei Internaționale a Copilului, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a acceptat invitația Basilica.ro de a ne spune un lucru deosebit din copilăria sa.

Născut într-un sat din Țara Bârsei, Preasfinția Sa rememorează cu bucurie modul în care erau trăite sărbătorile la țară.

„M-am născut şi am copilărit în satul Băcel din judeţul Covasna, un sat mic, cu o istorie relativ recentă, locuit în proporţie de peste 95% de români ortodocşi, asemănător altor sate cu acelaşi profil din Ţara Bârsei. Un lucru foarte frumos al satului copilăriei mele îl consider a fi fost modul cum era trăită sărbătoarea”.

„Pentru toate acestea ne pregăteam cu un fior sfânt cu toţii”, evocă PS Sofian Brașoveanul, fie că era vorba de Deniile din Săptămâna Mare, de Sărbătoarea Sfintelor Paşti, de Rusalii, Crăciun, Bobotează sau hramul bisericii, Sf. Nicolae.

„Această participare generală la eveniment, participare pe care o aveam comună cu cei din satele dimprejur şi ştiam că o împlinim asemenea tuturor celor de un neam şi de o credinţă cu noi, ne făcea să simţim că întregul univers sărbătorea praznicul”.

Un lucru aparte amintit de Preasfințitul Părinte Sofian este faptul că în dimineața de Bobotează se spăla pe față cu apă rece la râul din apropierea casei.

„De dimineaţă mama ne trimitea să ne spălăm cu apă din râul din apropiere, spunându-ne că «azi toate apele sunt sfinţite». Sentimentul acesta al încadrării într-o rânduială universală a lui Dumnezeu se constituia într-o temelie profundă pentru credinţa în Dumnezeu şi comuniunea dintre noi”.

Anul acesta, imediat după Ziua Internațională a Copilului, urmează Duminica Părinților și a Copiilor în Patriarhia Română, o sărbătoare instituită de Sinodul Bisericii noastre în 2009.

Foto credit: Doxologia

Comentarii Facebook


Știri recente