Evenimente religioase la Galați

Biserica cu hramul „Sf. Trei Ierarhi” din cartierul gălățean Mazepa II a fost resfințită miercuri, 28 noiembrie 2012. Slujba resfințirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos și de Înaltpreasfințitul Părinte Dionisie, Mitropolit de Corint.

Cu această ocazie, ÎPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Dionisie, Mitropolit de Corint pentru osteneala de a veni la sfințirea acestei biserici.

După slujba de resfințire, cei doi ierarhi au binecuvântat Capela „Sf. Doctori fără de arginți Chir și Ioan” din incinta Spitalului de Urgență ptr Copii din Galați. Și acest lăcaș de cult i-a primit ocrotitori pe Sfântul Cuvios Patapie și pe Sfântul Luca al Crimeii. Copiii bolnavii au fost vizitați cu acest prilej în saloane, fiindu-le oferite cărți de rugăciuni și iconițe, potrivit TRINITAS TV.

Miercurea aceasta a fost binecuvântat și noul punct farmaceutic din incinta Centrului Multifuncțional de Servicii Sociale „Sperante ptr. Vârsta a III-a” din Galați.

După slujba de binecuvântare, cei doi ierarhi au împărțit bătrânilor asistați pachete cu medicamente, cărți de rugăciuni și iconițe.

Comentarii Facebook


Știri recente