Episcopul Iustin a binecuvântat spaţiul care va găzdui prima bibliotecă românească din zona pariziană

Episcopul Iustin a binecuvântat în Duminica Samarinencei spaţiul care va găzdui prima bibliotecă românească din zona pariziană.

Biblioteca va purta numele predecesorului său la conducerea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului: Justinian Arhiepiscopul.

Slujba de binecuvântare a avut loc la Courneuve – Paris, noua locaţie a Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” – Romainville.

La această locaţie parohia are o biserică cu dimensiuni de catedrală, care se află în faza de pictură interioară, și câteva spații pentru activități culturale, social-filantropice și cu tineretul, informează Eparhia Maramureşului şi Sătmarului.

Slujba a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii în Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din Romainville.

La Sfânta Liturghie oficiată de Episcopul Iustin au participat peste 1.000 de credincioși, foarte mulți dintre aceștia fiind maramureșeni, oșeni și sătmăreni îmbrăcați în frumoasele straie tradiționale.

Foto credit: Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

Comentarii Facebook


Știri recente