Eparhia Bucureștilor, în ședință anuală: S-au raportat succese pe mai multe planuri

Ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor a avut loc sâmbătă la Palatul Patriarhiei, sub președinția Patriarhului Daniel. S-a analizat activitatea pe anul trecut și s-au conturat perspective pentru 2024.

Evenimentul a început cu un Te Deum. În continuare, prezentarea și avizarea Raportului general de activitate a ocupat un loc central în cadrul întrunirii.

Patriarhul Daniel, în calitate de Președinte al Adunării eparhiale, a prezentat acest raport care prezintă activitatea pe trei mari planuri: administrativ-pastoral și economic-patrimonial, cultural-misionar și educațional, precum și social-filantropic.

Astfel, Eparhia Bucureștilor a raportat succese în mai multe domenii de activitate.

Noi parohii. Situația navetismului

Pe plan administrativ-pastoral s-a amintit, printre altele, de înființarea a două noi parohii: Parohia „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” – Domnești, în comuna Domnești, județul Ilfov, la data de 1 septembrie 2023 și Parohia Jercălăi, în orașul Urlați, județul Prahova, activă de la data de 1 ianuarie 2024. De asemenea, au fost fondate anul trecut și două filii: Gogeasca, în județul Prahova și Cozieni, în Ilfov.

De asemenea, se arată în document, anul trecut au fost făcute demersuri pentru identificarea „unor soluții concrete privind rezolvarea situației clericilor care nu locuiesc în parohie, acestea fiind implementate gradual, în funcție de distanța dintre domiciliul clericului și parohia unde activează”. Conform raportărilor, în anul 2023 au fost rezolvate 15 situații de navetism.

Dintre realizările pe plan patrimonial, merită notată o activitate mai puțin cunoscută: proiectul de cercetare a fondului de bunuri culturale mobile aparținând Depozitului de conservare a bunurilor culturale mobile al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Acest proiect a continuat anul trecut în vederea completării arhivei digitale și realizarea unei selecții a celor mai reprezentative obiecte deținute. În cadrul demersurilor, au fost identificate nouă manuscrise (sec. 18-19) care urmează a fi catalogate.

Tot în zona de economic-patrimonial, raportul menționează că unitățile bisericești din Arhiepiscopia Bucureștilor au sprijinit în 2023 construcția Catedralei Naționale cu peste 7.000.000 lei.

Succese în domeniul viticol

Tot în domeniul economic, dar schimbând registrul, trebuie subliniat că anul 2023 a fost anul cu cele mai mari vânzări de vin, la Secţia de vinificaţie a Mănăstirii „Sfânta Maria”-Urlaţi, județul Prahova. Cantitatea de vin livrată în anul 2023 a fost de 537.985 sticle, față de aproximativ 450.000, în 2022.

Un aspect deosebit de important pentru anul 2023 l-a constituit crearea unui vin unic la nivel național, respectiv produsul Ierbar (Pelin de Jercălăi), un vin aromatizat cu un număr de 33 plante.

Printre realizările din domeniul cultural s-a amintit că în anul 2023, Revista „Glasul Bisericii” – publicaţia oficială a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, a obținut indexarea ERIH PLUS, un motor de căutare care include peste 10.000 de jurnale academice. Odată cu această indexare, publicația va beneficia de un interes și de o vizibilitate mai mare, atât la nivel național, cât și internațional.

Proiecte de infrastructură socială

La nivel social-filantropic s-au enumerat diverse proiecte de infrastructură inițiate la nivelul Arhiepiscopiei Bucureștilor. Dintre acestea, Centrul de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice din București, str. Ilarie Chendi nr.12, este gata să fie deschis odată cu obținerea ultimelor avize. Pentru proiect au fost realizate o serie de lucrări în valoare de peste 100.000 lei.

De asemenea, în septembrie 2023 a fost inaugurată Policlinica socială stomatologică „Zâmbet pentru toți”, proiect implementat în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 – DGASPC Sector 2 București care, până la sfârșitul anului a oferit servicii stomatologice în valoare de aproximativ 170.000 lei pentru 238 de pacienți aparținând grupurilor vulnerabile.

Agenda zilei a inclus o ședință de lucru a Patriarhului României cu cei 13 protoierei din Arhiepiscopia Bucureștilor, în cadrul căreia aceștia au prezentat propuneri de proiecte și programe care se înscriu în tematica Anului 2024, declarat „Anul omagial al îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți” în Patriarhia Română.

În încheiere, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a prezentat volumul „Ghidul preotului de caritate” și a acordat Ordinul „Maica Domnului Rugătoarea” pentru clerici părintelui consilier patriarhal George Lepădatu, care, pentru o perioadă lungă de timp a ocupat funcția de consilier eparhial la Sectorul economic-financiar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Un alt aspect subliniat în cadrul ședinței a fost acela că Arhiepiscopia Bucureștilor a plătit către Bugetul de Stat mai mult cu aproape 4.000.000 lei față de cât a încasat, adică mai mult cu aproximativ 40% față de cât s-a încasat.

Pentru mai multe detalii despre activitatea Arhiepiscopiei Bucureștilor în 2023, consultă Raportul integral.


Adunarea eparhială se întruneşte în şedinţă anuală de lucru, în primul trimestru al anului, iar în şedinţe extraordinare, ori de câte ori este nevoie.

Adunarea eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Adunarea eparhială se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea (aprobarea scrisă a) ierarhului locului.

Vezi mai multe imagini în Galeria Foto de la eveniment.

Foto credit: Basilica.ro / Raluca Emanuela Ene

Comentarii Facebook


Știri recente