Eminescu omagiat la Cernăuți: Autoritățile locale își exprimă recunoștința pentru sprijinul frățesc oferit de români

„Poporul român a demonstrat că nu este doar vecin, ci este un popor-frate pentru ucraineni”, a declarat miercuri Ruslan Domnițac, președintele Consiliului Raional Cernăuți, care a participat la manifestările dedicate de românii din regiune poetului Mihai Eminescu.

La manifestările organizate de Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina ,,Mihai Eminescu” au luat parte membri ai misiunii diplomatice românești, reprezentanți ai autorităților locale și membri ai elitei culturale cernăuțene.

Consulul general al României la Cernăuți, Irina-Loredana Stănculescu, și membri ai misiunii diplomatice românești din oraș au depus flori la Casa Memorială „Aron Pumnul” și apoi la statuia poetului Mihai Eminescu din centrul orașului Cernăuți.

Excelența Sa Irina-Loredana Stănculescu a fost însoțită de Dan Constantin, ministru plenipotențiar, Laurențiu Ciocan, consul general de carieră și dr. Florin Stan, referent principal.

Membrii misiunii diplomatice a României și al Societății „Mihai Eminescu” din Cernăuți au depus flori la bustul poetului din curtea casei lui Aron Pumnul miercuri, 15 iunie 2022. Foto: Monitorul Bucovinean

Ceremoniile de depunere de flori au fost urmate de un colocviu dedicat poetului, care s-a desfășurat la sediul din Cernăuți al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina ,,Mihai Eminescu”, în prezența membrilor misiunii diplomatice românești.

Din partea autorităților ucrainene au participat Alexei Voloșciuc, Consilier regional, și Ruslan Domnițac, președintele Consiliului Raional Cernăuți.

„Poporul român a demonstrat că nu este doar vecin, ci este un popor-frate pentru ucraineni”, a afirmat președintele Consiliului Raional Cernăuți.

Au mai fost prezenți reprezentanți ai mediului asociativ, ai Catedrei de Filologie Română și Clasică din cadrul Universității Naționale ,,Iuri Fedkovici”, scriitori, profesori, artiști, redactori și jurnaliști.

„Misiunea diplomatică se află alături de comunitatea românească și de cetățenii Ucrainei, promovând întotdeauna înțelegerea și cooperarea”, a spus Consulul general Irina-Loredana Stănculescu la evenimentul de miercuri, 15 iunie 2022. Foto: Consulatul general al României la Cernăuți

În deschiderea colocviului, membrii Societății „Mihai Eminescu” și-au exprimat recunoștința pentru inaugurarea sediului organizației în urmă cu un an, lucru care a fost posibil prin implicarea Consulului general Irina-Loredana Stănculescu.

Autoritățile ucrainene, prin președintele Consiliului Raional Cernăuți, și-au exprimat și ele recunoștința pentru frățietatea, manifestată prin sprijin concret, de care a dat dovadă poporul român în contextul războiului din țara vecină.

Consul general Irina-Loredana Stănculescu a subliniat importanța cinstirii poetului național și necesitatea de a perpetua memoria acestuia, arătând că misiunea diplomatică se află alături de comunitatea românească și de cetățenii Ucrainei, promovând întotdeauna înțelegerea și cooperarea.

În continuare, au vorbit despre opera eminesciană Vasile Bâcu, președintele Societății, Acad. Alexandrina Cernov, Dragoș Olaru, cercetător, prof. Elena Tărâțeanu, prof. univ. Cristina Paladean, Maria Toacă-Andrieș, scriitor și publicist, prof. Dorin Mischievici, prof. Octavian Voronca.

Colocviul s-a încheiat cu un recital de versuri eminesciene oferit de artiștii Camelia Proțiuc și Gică Puiu.

Eminescu a fost omagiat miercuri și la Noua Suliță din regiunea Cernăuți, unde este desemnat, din 2003, drept ocrotitor spiritual al localității.


Sediul Societății pentru Cultura și Literatura română în Bucovina „Mihai Eminescu” este la parterul Palatului Național al Românilor din centrul istoric al Cernăuților (Piața Centrală nr. 9) și a fost modernizat de Asociația Programatică pentru Dezvoltare Durabilă din București.

Clădirea de secol XIX este imobil de patrimoniu și a găzduit în 1904 festivitățile de celebrare a 25 de ani de activitate a Societății Junimea. Palatul a fost naționalizat de sovietici, dar organizațiile românilor din regiune nu au reușit să recupereze decât o parte din parter.

Casa lui Aron Pumnul (Str. Aron Pumnul nr. 19) are aproximativ 200 de ani și este construită în stil moldovenesc. Administrația Regională de Stat Cernăuți și Consulatul General al României din localitate au inițiat renovarea casei, care va găzdui Muzeul „Mihai Eminescu”.

La Cernăuţi există 24 de locuri legate de numele lui Eminescu.

Vezi și:

Foto credit: Monitorul Bucovinean (deschidere)

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente