Nevoie de sprijin la Cernăuți în Anul comemorativ 2021: Partea românească a vechiului cimitir riscă să dispară

Nord-bucovinenii caută sprijin pentru restaurarea părții românești a vechiului cimitir din Cernăuți. Cimitirul este un adevărat muzeu al memoriei bucovinene, dar riscă să dispară prin degradare și vandalizare.

Societatea Victimelor Represaliilor Staliniste „Golgota” a românilor din Ucraina încearcă în fiecare an să readucă în atenție necesitatea conservării cimitirului, în care sunt înmormântați 12 membri ai Academiei Române și alte figuri marcante ale istoriei și identității românești.

O piedică în obținerea sprijinului necesar pentru restaurare este că neconcordanțele legislative nu permit realizarea unor lucrări direct de către sponsorii din România.

Președintele societății, Vasile Răuț, a anunțat că deocamdată s-a încheiat prima etapă documentară pentru restaurarea a 16 morminte și cripte. Printre ele se numără mormântul lui Aron Pumnul, mentorul lui Mihai Eminescu, cel al Aglaiei Eminovici-Drogli, sora mai mică a poetului, dar și criptele familiilor Hurmuzachi și Sbiera.

Mormântul lui Aron Pumnul. Sursa foto: Revista „Cuvinte pentru tineri”

Și monumentul „Detrunchiatul”, realizat în 1921 de sculptorul Vladimir Mironescu la mormântul lui Zaharia Voronca, are nevoie de restaurare.

Monumentul reprezintă un arbore viguros cu două ramuri: pe una este scris anul 1775 (anexarea Bucovinei de Nord de către Imperiul Habsburgic) și pe cealaltă anul 1812 (anexarea Basarabiei de către Imperiul Țarist).

Cele două ramuri sunt trase cu un lanț de fier spre tulpina groasă și viguroasă (a patriei), pe care este încrustat anul 1918, semnificând unirea celor două provincii istorice românești cu țara-mamă.

Cernăuțiul „detrunchiat” se luptă să-și păstreze memoria

Din păcate, monumentul „Detrunchiatul” a fost vandalizat. „Lipsesc detaliile din metal, medalionul din centrul compoziției și o parte din stâlpii din beton ai gardului”, spune istoricul cernăuțean Dragoș Olaru. El lucrează la un album al cimitirului, pentru a cărui tipărire încearcă să găsească sprijin financiar.

Zaharia Voronca, la al cărui mormânt se află monumentul, a fost luptător pentru limba și cultura română în Bucovina și membru al societății „Arboroasa” din Cernăuți.

Monumentul „Detrunchiatul” de la mormântul lui Zaharia Voronca. Sursa foto: Revista „Cuvinte pentru tineri”

Conducerea societății „Arboroasa”, din care făcea parte și compozitorul Ciprian Porumbescu, a fost arestată după ce unii membri au trimis în Vechiul Regat două telegrame politice.

Una era de condoleanțe la împlinirea unui secol de la asasinarea de către otomani a Principelui Grigore Ghica al III-lea, care se opusese anexării Bucovinei de către Imperiul Habsburgic, și alta de felicitare pentru victoria Armatei Române la Plevna, care a asigurat independența de stat a României.

Monumentul „Detrunchiatul”, realizat după Marea Unire, este inscripționat cu următoarele versuri:

„Dormi ticnit în Arboroasa/ Nu mai suntem detrunchiați!/ Te-au închis c-ai plâns pe mama,/ Azi la sînu-i adunați”.

Sursa foto: Revista „Cuvinte pentru tineri”

Comentarii Facebook


Știri recente