Elevii români au stabilit un record istoric la Olimpiada Balcanică de Matematică

Elevii români au stabilit un nou record în istoria Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori (JBMO) de la Sarajevo, Serbia. Cu un total de 224 puncte din 240 posibile, lotul olimpic al României a atins un record istoric la scorul general pe echipe.

Medaliile de aur au fost obținute de Aida Mitroi, de la Școala Gimnazială Nr. 16 „Take Ionescu” din Timișoara, Victor Vasile Dragoș, de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare, Radu-Ionuț Stoleriu, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași, și Andrei Vintilă, de la Liceul Internațional de Informatică din București.

Medaliile de argint au fost adjudecate de David Ghibu, de la Liceul Internațional de Informatică din București, și de Emanuel Mazăre, de la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Pitești.

Ediția din acest an a JBMO s-a desfășurat la Sarajevo în perioada 26 iunie – 3 iulie. Au participat 108 elevi din 18 țări.

Foto credit: Ministerul Educației

Urmăreşte-ne pe Instagram: @basilica.ro

Comentarii Facebook


Știri recente