Dumnezeu lucrează prin prieteni: 98 de ghiozdane cu rechizite de la Parohia Irești și St Paraskeva Orthodox Charity

La începutul lunii, Asociația „Sfânta Ecaterina – Cel ce dă, lui își dă”, a Parohiei din Irești, județul Vrancea, a încheiat distribuirea a 98 de ghiozdane cu rechizite pentru copiii din Irești și din alte 10 localități vecine. Acțiunea a fost posibilă printr-o strângere de fonduri pe Facebook realizată cu ajutorul Saint Paraskeva Orthodox Charity, organizația ortodocșilor români din America.

La sfârșitul verii, Părintele Ionel Miron, parohul din Irești, a fost impresionat de cei șase copii dintr-o familie monoparentală din localitate. Într-o zi, cei mici au plecat la cules de nuci în speranța că banii obținuți din vânzarea lor îi vor ajuta să-și cumpere rechizite.

Așa s-a născut proiectul de sprijin pentru acești copii. „Dumnezeu lucrează prin dumneavoastră, prietenii noștri de suflet”, a afirmat Părintele Paroh Ionel Miron într-un video distribuit pe Facebook.

„Ce poate fi mai frumos decât să vezi lumina din ochii copiilor care se vor bucura, pentru că au cu ce să meargă la școală, au ce să scoată pe bancă, iar acasă au cu ce să-și facă temele?”, a adăugat el.

Fiecare ghiozdan distribuit a conținut toate materialele necesare pentru activitățile din sistemul național de învățământ. Valoarea totală a rechizitelor oferite a fost de peste 30.000 lei.

Materialele educaționale și rechizitele au fost achiziționate în funcție de listele elevilor, cu tot necesarul pentru fiecare nivel de învățământ. Foto credit: Facebook / Ionel Miron

Au primit ghiozdane toți copiii care sunt membri în Corul Parohiei Irești și frații acestora. „Avem în cor copii din 11 localități”, spune Părintele Ionel Miron.

Rechizitele și materialele primite de copii le vor fi utile acestora atât pentru școală, cât și pentru activitățile desfășurate în cadrul parohiei, care le oferă lecții de chitară, de canto, de limba engleză, ateliere de creație și meditații la Istorie, limba română și limba germană.

Este a patra acțiune de sprijin realizată de St Paraskeva Orthodox Charity în parteneriat cu Parohia Irești anul acesta. Foto credit: Facebook / Ionel Miron

Corul Parohiei Irești din județul Vrancea a devenit cunoscut în toată țara și în diaspora românească după ce a impresionat telespectatorii unui concurs televizat, cântând despre românii care părăsesc România pentru a munci pe alte meleaguri, lăsând în urmă familii, cultură și pământ strămoșesc.

Anul trecut, corul a fost distins de Părintele Patriarh Daniel cu Diploma și Medalia Anului omagial al satului românesc la  secțiunea Interpretare a Festivalului-Concurs Naţional de Muzică Bisericească „Lăudaţi pe Domnul!”.

Strângerea de fonduri pentru rechizite este a patra acțiune de sprijin realizată de St Paraskeva Orthodox Charity în beneficiul copiilor de la Parohia Irești și al prietenilor lor. De curând, copiii au primit de la organizația din SUA și colete cu echipament sportiv.

„Primim colete din toată Europa, dar din America nu ne așteptam să primim”, a afirmat părintele Ionel Miron. „Cine ar fi crezut că tinerii noștri vor face sport purtând adidași de la Chicago?”

Saint Paraskeva Orthodox Charity a fost înființată în 2010 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul celor două Americi, cu scopul de a oferi sprijin concret comunităților vulnerabile din România.

Asociația „Sfânta Ecaterina – Cel ce dă, lui își dă” a Parohiei Irești, județul Vrancea, fost fondată în 2019 cu scopul de a ajuta persoanele în dificultate. Asociația desfășoară activități educative și filantropice în beneficiul copiilor din zonă.

Pentru donații

Asociația Sfânta Ecaterina-Cel ce dă lui își dă !
Conturi
RO77BTRLRONCRT0483125201 (RON)
RO27BTRLEURCRT0483125201 (EUR)
RO31BTRLUSDCRT0483125201 (USD)
RO31BTRLGBPCRT0483125201 (GBP)
SWIFT: BTRLRO22
CUI: 40641225
Sediu social: Focșani, Strada Cernei, Nr. 37, Județul Vrancea

Comentarii Facebook


Știri recente

O săptămână de post și filantropie: Repere

A cincea săptămână din Postul Mare a fost o nouă săptămână a filantropiei la nivelul Bisericii Ortodoxe Române. Grăuntele de lumină Una dintre cele mai consistente campanii filantropice se desfășoară la Iași. În cadrul proiectului…

Muzeu băcăuan dedică o expoziție Mănăstirii Bogdana de pe Valea Trotușului, unde a fost stareț Sf. Teodosie de la Brazi

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, a inaugurat joi expoziția foto-documentară „Istorie, Sfințenie și Moștenire: Mănăstirea Bogdana”. Au fost expuse fotografii, manuscrise, documente, obiecte liturgice și de cult și icoane, precum și…