Duminica Ortodoxiei la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte

Duminică, 1 martie 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon a oficiat Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgovişte, însoţit de un sobor de preoţi şi diaconi, cu participarea a numeroşi credincioşi şi a unor elevi seminarişti şi studenţi ai Facultăţii de Teologie din Târgovişte, care s-au împărtăşit, aşa cum este tradiţia, la finalul primei săptămâni a Postului celui Mare. De asemenea, s-a dat citire Pastoralei Sf. Sinod cu ocazia Duminicii Ortodoxiei şi s-a efectuat colecta pentru Fondul Central Misionar, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

În cuvântul său, Înaltpreasfinţia Sa a evocat faptul că Duminica Ortodoxiei reprezintă, atât biruinţa dreptei credinţei asupra oricărei forme de rătăcire şi confuze, cât şi un simbol al unităţii Ortodoxiei universale şi un mijloc de manifestare a comuniunii cu toţi aceia care, de-a lungul timpului, au apărat, chiar cu preţul vieţii sfânta noastră Ortodoxie.

Comentarii Facebook


Știri recente