Duminica întoarcerii Fiului risipitor, la Catedrala mitropolitană din Timişoara

Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului a participat în Duminica întoarcerii Fiului risipitor la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, de la Catedrala mitropolitană „Sfinţii Trei Ierarhi” din Timişoara, după cum ne-a declarat Valentin Birău.

La slujba oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi, slujitori ai sfântului lăcaş, au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi timişoreni. După slujbă, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală de la Luca 15, 11-32, ce istoriseşte Pilda întoarcerii Fiului risipitor. „Iubiţi credincioşi şi noi suntem fii ai părinţilor noştri şi suntem fii ai Tatălui ceresc. Ar trebui să ne punem întrebarea: ce fel de fii suntem noi? Nu cumva şi noi am risipit averea părinţilor noştri? Poate unii ve-ţi spune că părinţii au fost săraci, nu mi-au dat nimic ca şi avere, nu am risipit nimic. Iubiţi credincioşi, prin părinţi Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi darul vieţii. De ce trăim noi astăzi? Τrăim pentru că o binecuvântată mamă ne-a purtat în pântecele ei, ne-a purtat apoi în braţele ei şi ne-a purtat şi ne poartă toată viaţa în rugăciunile ei. Pentru cine varsă o mamă o lacrimă? Pentru fii! Eu şi frăţiile voastre am fost crescuţi cu lacrimi de mamă, nu numai cu pâine. De aceea suntem astăzi în Biserică, pentru că am fost hrăniţi cu lapte de mamă. Cei ce nu umblăm pe cărările maicii noastre ne-am rătăcit, am risipit lacrimile maicii nostre, am risipit omenia, am risipit dragostea, am risipit bunăcuviinţa. Iată, câte am risipit noi în viaţa aceasta! Dar iubiţi credincioşi, nu am risipit doar lacrimile maicilor noastre, ci am mai risipit şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl, a Fiului şi a Sfântului Duh. Nu am risipit doar iubirea Preasfintei Treimi, ci am risipit sângele lui Hristos care s-a vărsat pe cruce pentru noi. De câte ori suntem noi mai risipitori decât fiul din parabola de astăzi? El a risipit câţiva dinari pe care i-a dat tatăl său, însă noi am risipit iubirea, am risipit sângele lui Hristos vărsat pe Crucea Golgotei pentru noi. Care suntem oare mai risipitori, cel din evanghelia de astăzi sau noi? Iată iubiţi credincioşi, însă ce am risipit în lume, Dumnezeu ne mai dă o şansă să culegem, să adunăm, ne mai dă şansa pocăinţei, aşa cum s-a pocăit fiul risipior de astăzi, venit să îi ceară iertare tatălui său. Iubiţi fraţi şi surori, cei ce ne simţim risipitori ai darului lui Dumnezeu, să învăţăm de la fiul risipitor de astăzi să ne cerem iertare din adâncul inimii şi a fiinţei noastre Tatălui Ceresc”, a precizat Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Ioan. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei mitropolitane, condus de pr. Dan Dragomir.

Comentarii Facebook


Știri recente