Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi în biserici transilvănene

Biserica Ortodoxă s-a aflat, pe 15 februarie, în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi (a lăsatului sec de carne). La Sfânta Liturghie, în toate bisericile ortodoxe s-a citit Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei (cap. 25, vs. 31-46) care prezintă Înfricoşătoarea Judecată. Credincioşii se pregătesc pentru a intra în Marele Post al Sfintelor Paşti, care va începe duminica viitoare, informează Ziarul Lumina.

Credincioşii bistriţeni au participat în număr mare, în duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, cunoscută în oraş drept „biserica de la Coroana“.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Macarie, Episcop al Europei de Nord, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Ierarhul le-a adresat credincioşilor un cuvânt duhovnicesc, în care a vorbit despre a doua venire a Mântuitorului Hristos, explicând şi cum pot creştinii să moştenească viaţa veşnică.

Protopopul Bistriţei, Alexandru Vidican, i-a mulţumit PS Episcop Macarie pentru că a ales să revină pe meleagurile bistriţene şi pentru activitatea bogată pe care o desfăşoară pentru românii stabiliţi în Suedia, Danemarca şi Norvegia.

În cadrul vizitei sale în municipiul Bistriţa, PS Episcop Macarie a vizitat miercuri, 11 februarie, penitenciarul din oraş, unde a susţinut o cateheză. Prin cuvintele adresate a adus mângâiere sufletească celor aflaţi după gratii, îndemnându-i în acelaşi timp la pocăinţă şi iertare, a declarat subcomisarul Cosmin Părăuan.

Nou paroh la Beclean

În duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii din Parohia „Buna Vestire“ din Beclean şi-au întâmpinat noul paroh. Părintele Cristian Dragoş a fost instalat în noua parohie de către protopopul Becleanului, Doru Zinveliu, conform pr. Alin Pop. Noul paroh, alături de un sobor de preoţi slujitori din oraş, a oficiat prima Sfântă Liturghie în biserica Parohiei Beclean IV. Părintele Cristian Dragoş a fost înainte preot la Parohia Budeşti, unde a slujit timp de zece ani. El a fost desemnat preot al Parohiei Beclean IV, în urma concursului ce a avut loc luna aceasta la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca.

Oaspetele credincioşilor din Mănăştur

Credincioşii Parohiei „Adormirea Maicii Domnului“ din Cluj-Napoca, l-au primit în mijlocul lor pe ieromonahul Benedict Vesa care a oficiat Sfânta Liturghie alături de preoţii slujitori ai bisericii şi i-a îndemnat pe credincioşi, în cadrul cuvântului său de învăţătură, să nu-i judece pe oameni, dându-le drept exemplu o pildă din Pateric, după cum a transmis Stela Florea, din cadrul parohiei clujene.

La final, părintele Benedict Vesa a fost invitat de grupul parohial de tineret să le împărtăşească câteva gânduri despre bucuriile vieţii.

Comentarii Facebook


Știri recente