Două volume de referinţă pentru memoria istorică românească, lansate la Probotești – Ținutul Herța

Două volume de referinţă pentru memoria istorică a românilor din Ucraina au fost lansate la Proboteşti din Ţinutul Herţa: Monografia „Probotești – file de letopiseț” și Cartea-album „Școala din Probotești”.

Prima lucrare este rodul unei colaborări dintre profesorul Tatiana Tutunaru Bârzu din Probotești și preotul Teodor-Cătălin Budacă din Racovăț. Proboteşti şi Racovăţ sunt două sate aflate la frontiera ucraineano-română.

„Din acest punct de vedere, este mai mult decât lăudabil efortul celor doi autori (Tatiana Tutunaru Bârzu din Probotești și Pr. Teodor Cătălin Budacă din Racovăț) de a (re)construi discursul istoric pierdut, de a păși cu încredere pe calea adevărului, de a spune lucrurilor pe nume, de a nu mai lăsa semne de întrebare referitoare la trecutul zbuciumat al Ținutului Herța, fiind vorba mai ales de tristele evenimente din secolul al XX-lea”.

„Celelalte portrete și istorii de viață descrise în această carte sunt dominate de această imagine a casei părăsite și a dulapului, ca un element de amintire și de legătură cu viața de odinioară, cu viața liberă. Și pentru că lucrurile se cunosc în comparație, iar evenimentele nu pot fi privite izolat de contextul mai larg, autorii descriu cum a fost și viața de odinioară, de până la regimul sovietic”, spune în Prefaţa lucrării Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social (Cernăuți).

Cel de-al doilea volum, al cărui autor este Tatiana Tutunaru Bârzu, reprezintă o carte de vizită a instituţiei de învăţământ în limba română din Ținutul Herța.

Foto credit: bucpress.eu


Abonează-te la newsletter şi fii la curent cu noutăţile!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…