Distincții pentru membrii Curții Constituționale

Membrii Curții Constituționale a României au fost primiți pe 20 iunie 2012 la Palatul Patriarhiei de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după cum informează TRINITAS TV. Vizita marchează împlinirea a 20 de ani de existență a instituției și 100 de ani de la afirmarea controlului constituționalității legilor din România.

Părintele Patriarh le-a adresat magistraților un cuvânt de binecuvântare intitulat Apreciere și binecuvântare.

„Ne exprimăm bucuria că, la împlinirea a 20 de ani de existență și activitate a Curții Constituționale, precum și a 100 de ani de la afirmarea controlului constituționalității legilor în România, vizita Domniilor Voastre la Patriarhia Română a început în Catedrala Patriarhală, prin mulțumirea adusă lui Dumnezeu pentru activitatea desfășurată până în prezent și pentru a cere ajutor în activitatea Dumneavoastră viitoare.

După cum Vă este cunoscut, Palatul Patriarhiei, fostul sediu al Camerei Deputaților până în anul 1996, este locul în care au fost adoptate aproape toate Constituțiile României, începând cu anul 1866. Tot în acest loc, Adunarea Constituantă a votat, în anul 1991, prima Constituție postcomunistă, prin care s-a stabilit înființarea Curții Constituționale a României, fapt care adaugă un plus de semnificație vizitei Domniilor Voastre la Palatul Patriarhiei”, a spus Preafericirea Sa.

Curtea Constituțională, a mai spus Părintele Patriarh, are îndatorirea de a veghea la promovarea unei legislații care unește libertatea cu responsabilitatea pentru binele societății românești.

„La aceste momente aniversare ale Curții Constituționale, vă adresăm binecuvântări și aprecieri pentru activitatea și rolul acestei instituții care este garantul supremației Constituției, legea fundamentală care exprimă voința poporului și asigură buna funcționare a statului de drept.

Din această perspectivă apreciem faptul că, într-o societate democratică, Curtea Constituțională are îndatorirea de a veghea la promovarea unei legislații care unește libertatea cu responsabilitatea pentru binele societății românești. În acest sens, justiția și Biserica pot contribui, fiecare potrivit propriilor competențe, la însănătoșirea morală și socială a poporului român„.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a acordat Ordinul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” al Patriarhiei Române judecătorilor Curții Constituționale și Diploma de onoare „Sfântul Apostol Andrei” magistraților asistenți șefi ai instituției.

„Este o mare bucurie pentru noi că începem zilele acestea aniversare aici de la dumneavoastră. Am fost încântați când am aflat vestea că vom fi decorați cu această înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe și asta se întâmplă o dată în viață și suntem încântați de acest lucru. Sunt emoționat să mă adresez dumneavoastră în această clădire în care cu 22 de ani în urmă am semnat aici în această sală Constituția României, alături de alți colegi prezenți aici de față. Vom încerca să ne ridicăm la înălțimea decorației primite, să fim buni creștini, buni cetățeni ai acestei țări, să încercăm mereu să ținem dreaptă balanța justiției”, a arătat Domnul Augustin Zăgrean, Președintele Curții Constituționale a României.

Patriarhul României a primit placheta aniversară emisă cu ocazia împlinirii a 20 de ani de existență și activitate a Curții Constituționale.

Comentarii Facebook


Știri recente