Deținuții Penitenciarului Drobeta – Turnu Severin au dăruit alimente familiilor vulnerabile

Mai multe persoane private de libertate din Penitenciarul Drobeta – Turnu Severin au organizat la inițiativa Sectorului social-filantropic al Episcopiei Severinului și Strehaiei o colectă de alimente pentru familiile vulnerabile din parohia Godeanu, județul Mehedinți.

„Din puținul lor au reușit să aducă o bucurie în sufletele oamenilor care așteaptă să primească marele praznic al Învierii”, a declarat pr. Vasile Cătălin Gherghinescu.

„Îmbucurător este că această empatie vine din partea unor oameni, care, chiar dacă se află acolo unde se află, pentru ispășirea unor pedepse. Această dorință arzătoare a lor de a-i ajuta pe cei nevoiași ne duce cu gândul că există speranță de îndreptare și că un lucru rău pe care îl săvârșim înaintea oamenilor se poate întoarce întotdeauna cu o faptă de milostenie”.

Părintele Nicolae Oproiu, consilier eparhial al Sectorului social-filantropic a spus că prin această colectă, persoanele private de libertate au reușit să aducă bucurie familiilor.

Acest tip de activități se înscriu în categoria celor moral-religioase, care sunt special concepute pentru a facilita procesul de reintegrare socială a deținuților.

„Deținuții au manifestat un interes crescut față de această activitate, fiind o perioadă plină de spiritualitate”, a declarat pentru Trinitas TV Teodora Barbu, purtător al Penitenciarului Drobeta -Turnu Severin.

Foto credit: pexels


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt prezenți la eveniment pe esplanada Palatului Patriarhiei. Patriarhul României oferă credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care urmează…