În Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a început a cincea ediție a proiectului denumit „Comorile Satului”.
Evenimentul este inițiat de Fundația „Dosoftei Mitropolitul” și organizat în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava și Arhiepiscopia, informează Trinitas TV.
Scopul principal al proiectului este sprijinirea copiilor și tinerilor cu vârste între 8 și 17 ani, proveniți din medii defavorizate sau aflați în risc de abandon școlar. Taberele oferă un cadru educațional și recreativ, combinând activități non-formale cu momente de rugăciune și cateheză.
Prima tabără din acest an are loc în Parohia Acoperământul Maicii Domnului din Vicovu de Sus – Plai. Aici, peste 250 de copii și tineri au participat la jocuri, ateliere educative și activități culturale, toate susținute de o echipă dedicată de voluntari. Tabăra s-a încheiat cu participarea la Sfânta Liturghie.
Proiectul taberelor „Comorile Satului” a început în 2020.
Foto credit: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților






