Biserica creștină, în înțelepciunea ei, s-a folosit, de-a lungul timpului, de anumite mijloace cu caracter simbolic pentru a exprima într-o formă cât mai clară adevărurile de credință. Lucrurile acestea materiale, prezente în viața noastră de zi cu zi, puse în legătură cu Dumnezeu, capătă o anumită valoare spirituală, căci, prin rugăciunea săvârșită, harul Duhului Sfânt le sfințește, iar omul, prin gustare, se împărtășește de dumnezeire. Cuvântul lui Dumnezeu, folosit în rugăciune, este însoțit de o energie divină care lucrează și asupra materiei, și în sufletul credinciosului, stabilind o legătură între Dumnezeu și om. Aceste obiecte materiale sunt folosite în cult ca mijloace vizibile de exprimare a unui adevăr, prin care aducem cinstire lui Dumnezeu.
Chemarea Duhului Sfânt pentru sfințirea lucrurilor materiale, de care se folosește Biserica pentru sfințirea persoanei umane, sfințire care se face prin semnul Sfintei Cruci, ne arată că în fiecare lucrare sfințitoare Se află Hristos Domnul prin Duhul Sfânt și că lucrarea aceasta comună este neîmpărțită și nedespărțită: „Energia divină este asumată prin cuvinte și prin mijloacele materiale la însăși dumnezeirea, prin lucrarea Duhului Sfânt” (pr. prof. Nicolae Buzescu, „Lucrarea Sfântului Duh în Sfintele Taine”, p. 573).
Mai multe detalii în „Ziarul Lumina”.
